Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:39 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Articole reţinute la Biroul Vamal Constanţa Sud

ro

22 Mar, 2011 22:53 769 Marime text

Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole nedeclarate şi susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 96.000 EURO

Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, având ca destinatar o societate cu sediul în Bucureşti.

În urma controlului vamal au fost descoperite 640 perechi încălţăminte cu feţe din material textil purtând semnul BURBERRY, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 96.000 EURO.

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile susceptibile a fi contrafăcute au foste reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Compartimentul de Informare Publică al DRAOV Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii