Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:16 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imbracaminte sport retinuta la Biroul Vamal Constanta Sud

ro

15 Dec, 2009 15:03 1754 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

 Îmbrăcăminte sport reţinută la Biroul Vamal Constanţa Sud

Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 867.000 Lei (204.000 Euro).

Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, cu mărfuri declarate îmbrăcăminte sport, pentru o firmă din România.

În urma controlului vamal, au fost descoperite 2500 buc. seturi trening şi hanorace purtând semnul figurativ JUVENTUS şi ADIDAS, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 867.080 Lei (204.500 Euro).

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Serviciul Mass-Media şi Informare Publică al A.N.V.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii