Piese auto retinute la Biroul Vamal Constanta Sud
Piese auto retinute la Biroul Vamal Constanta SudPentru informare/publicare
13.10.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Piese auto reţinute la Biroul Vamal Constanţa Sud
Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 159.000 Lei (37.000 Euro).
Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din Emiratele Arabe Unite cu mărfuri declarate colete părţi auto pentru o firmă din România.
În urma controlului vamal, au fost descoperite 301 buc. piese auto purtând semnul figurativ NISSAN şi RENAULT, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective.
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 159.644 Lei (37.300 Euro).
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au foste reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Serviciul Mass-Media şi Informare Publică al A.N.V.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp