Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:42 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tigarete retinute la biroul vamal Constanta Sud

ro

11 Nov, 2009 17:34 1107 Marime text

11.11.2009

COMUNICAT DE PRESĂ

Ţigarete reţinute la biroul vamal Constanţa Sud

Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole nedeclarate, în valoare de aproximativ 7.876.440 Lei (1.836.000 Euro).

Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unor containere sosite din China pentru o firmă din România.

Urmare în principal a atenţiei pe care ANAF o acordă colaborării cu organismele internaţionale având ca deziderat lupta împotriva fraudei vamale, Autoritatea Vamală a fost informată de către OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) cu privire la două containere conţinând ţigarete, având declarată ca încărcătură prosoape şi părţi mobilier.

Astfel, în data de 11.11.2009, Biroul Vamal Constanţa Sud a luat decizia de a efectua un control fizic total al containerului sosit din China în data de 29.10.2009.

În urma controlului vamal s-a constatat că bunurile declarate sunt de fapt 612 baxuri ţigarete purtând marca L&M, bunuri nedeclarate care au fost reţinute în vederea confiscării.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 7.876.440 Lei (1.836.000 Euro).

Mărfurile nedeclarate au fost reţinute în vederea confiscării de către Biroul Vamal Constanţa Sud în baza adeverinţei de reţinere bunurilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii