Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:38 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ASTRA le oferă copiilor ocazia de a-şi demonstra talentul pentru al treilea an consecutiv şi susţine Medici fără frontiere

ro

19 Sep, 2013 12:29 1146 Marime text
Bucureşti, 19 septembrie 2013 – Odată cu începerea anului şcolar, debutează şi cea de-a treia ediţie a concursului anual ASTRA Talent. Anul acesta, concursul internaţional de artă pentru copii este organizat de SES (Bursa NYSE Euronext Paris şi Luxemburg: SESG) în Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia – cel mai mare număr de ţări participante de până acum.

Copii cu vârstele cuprinse între 8 şi 15 ani sunt invitaţi să îşi ilustreze ideile despre modul în care sateliţii îi ajută pe oameni. Pentru fiecare desen înscris în concurs, ASTRA va dona câte un euro organizaţiei "Medici fără frontiere" şi va susţine activitatea acesteia în întreaga lume.
Concursul de talent se va desfăşura în perioada 2 septembrie - 31 octombrie 2013. Un juriu specializat, aflat anul acesta şi sub auspiciile Galeriei Naţionale slovace, va alege 12 lucrări din cele înscrise, iar acestea vor fi recompensate cu premii valoroase.
Lucrările artistice vor fi înscrise pe pagina web www.astratalent.eu unde pot fi votate începând din 15 octombrie. Vor fi premiaţi şi şase copii ale căror lucrări vor primi cele mai multe voturi din partea publicului.

„Este greu să îţi imaginezi cum ar fi să trăieşti chiar şi o singură zi fără sateliţi. Sunt de neînlocuit atunci când vorbim de difuzarea semnalului TV de cea mai înaltă calitate, însă asigură şi conexiunile de internet şi transmisia altor date către locuri izolate, nave sau aeronave. Asigură navigaţia şi sunt necesari pentru meteorologie, cartografiere, cercetare în domeniul mediului şi ştiinţă, în general. Abia aşteptăm să vedem de câtă imaginaţie vor da dovadă copiii în această provocare, iar experienţa noastră de la concursurile din anii trecuţi ne arată că ne putem aştepta la rezultate excelente” - explică Barbara Uzunowa-Drymer, Director Marketing pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul SES ASTRA.
Desenul fiecărui copil înseamnă un euro pentru Medici fără frontiere. În anii trecuţi, câteva sute de şcoli au fost invitate să se înscrie la concurs şi în fiecare an ne-am bucurat de o participare foarte bună. În 2013, proiectul va cuprinde cel mai mare număr de ţări de până acum, prin urmare ne aşteptăm şi la cel mai mare număr de lucrări artistice realizate de copii.

La concursul ASTRA Talent de anul trecut, copiii români au obtinut 4 dintre cele 12 premii acordate de juriu. Astfel, Ioana O. din Braşov a câştigat locul întâi, Cristina T. din Oradea a obţinut locul al treilea, iar Valentin K. din Cluj-Napoca şi Eliza B. din Râmnicu Vâlcea s-au numărat şi ei printre câştigătorii concursului ASTRA Talent 2012.
 „Medici fără frontiere ajută populaţia aflată în suferinţă, inclusiv copii malnutriţi în peste 70 de ţări din întreaga lume. Le suntem foarte recunoscători celor de la SES pentru sprijinul acordat şi pentru lucrările acestor copii artişti care, prin creativitatea lor, susţin o cauză nobilă”, declară Pavel Gruber, reprezentant al organizaţiei Medici fără frontiere.

Pentru informaţii suplimentare şi regulamentul concursului, vă rugăm accesaţi pagina web: www.astratalent.eu
 
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

Cătălin CODREANU
Grayling Romania
catalin.codreanu@grayling.com
 
 
Despre SES           
SES este un important operator de sateliţi de talie mondială cu o flotă de 53 de sateliţi geostaţionari. Compania oferă servicii de comunicaţii prin satelit radiodifuzorilor, furnizorilor de conţinut şi servicii de internet, operatorilor de reţele mobile şi fixe, precum şi organizaţiilor comerciale şi guvernamentale din întreaga lume.
SES înseamnă relaţii de afaceri de lungă durată, servicii de înaltă calitate şi excelenţă în industria de radiodifuziune. SES dispune de echipe regionale multiculturale în întreaga lume care colaborează strâns cu clienţii astfel încât să poată răspunde cerinţelor lor specifice privind serviciile şi lăţimea de bandă a sateliţilor.
SES (NYSE Bursa de valori Euronext Paris şi Luxemburg: SESG) deţine participaţii în Ciel din Canada şi QuetzSat din Mexic, precum şi o participaţie strategică în compania de infrastructură pentru sateliţi O3b Networks, recent înfiinţată. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.ses.com.

 
Despre Medici fără frontiere
Medici fără frontiere/Médecins Sans Frontières (MSF) este o organizaţie umanitară medicală independentă, internaţională care asigură asistenţă de urgenţă oamenilor afectaţi de conflicte armate, epidemii, dezastre naturale şi excluderea din sistemele sanitare. MSF a fost înfiinţată în Paris, Franţa, în 1971. În prezent, MSF este o mişcare mondială care cuprinde 23 de asociaţii, reunite în MSF International. MSF oferă asistenţă oamenilor care au nevoie, indiferent de rasă, religie, gen sau apartenenţă politică. Astăzi, MSF asigură asistenţă de urgenţă în peste 70 de ţări din lume împreună cu un personal administrativ şi logistic format din peste 2.500 de specialişti internaţionali şi 29.000 de specialişti locali.
În 1999, MSF a primit Premiul Nobel pentru Pace.
www.msf.org
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii