Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:25 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Callatis Fest, în Portul turistic Mangalia

ro

21 Aug, 2014 14:01 2314 Marime text
 Începând de joi până duminică, pe scena plutitoare din Portul turistic, Callatis Fest 2014 propune patru seri de festival – Callatis Stars, Dor de Callatis, Gala premiilor de excelență Callatis și Top Romanian Brands. Astfel, vor urca pe scenă nume consacrate ale showbiz-ului românesc printre care Proconsul, Nicu Covaci & Pheonix, Pact by Leo Iorga & Adi Ordean, Nico și Shobby, Morris, Sonny Flame, Vlad Miriță, Paula Seling, Anca Sigartău, Mihai Trăistariu, Nicolae Voiculeț Orchestra, Daniela Gyorfi, Valeria Arnăutu, Cornelia Catanga și Silvia Chifiriuc. Callatis Fest 2014 este prezentat de actrița Ioana Picoș, binecunoscuta Iuliana Marciuc, realizatorul Georgio dell Noce, Ana Poterașu, Radu Neamț, Răzvan Oprea şi Dan Mircea Cipariu.
Prima seară a festivalului va reuni pe scenă, începând cu orele 20.00, sub titulatura Callatis Stars artiști în plină ascensiune, dar și nume deja consacrate, din diverse genuri muzicale. Seara se va încheia cu microrecitalurile susținute de Daniela Gyorfi și Emisia 2 și cu recitalul trupei Proconsul.
A doua seară a festivalulului intitulată Dor de Callatis este dedicată muzicii populare și aduce publicului iubitor de folclor opt ansambluri și șaisprezece soliști tineri și consacrați din toate regiunile folclorice ale României.
Sâmbătă, Gala premiilor de excelență Callatis prilejuiește recunoașterea valorilor din diferite domenii ale vieții cultural – artistice, dar și reîntâlnirea cu Nico și  Schobby cu noul lor single “Clipe”, cu Paula Seling, cu Anca Sigartău în ipostaza de actriță și cântăreață, cu numerele de magie ale lui Bogdan Muntean, cu PACT by Leo Iorga & Adi Ordean în microrecital și cu Nicu Covaci și trupa Phoenix în recital.
În ultima seară a Callatis Fest 2014 vor încânta publicul interpreții Vlad Miriță în duet cu Ioana Picoș, Mihai Trăistariu, Sonny Flame, trupa Iris și Nicolae Voiculeț Orchestra, precum și invitații: Anca Sigartău, Silvia Chifiriuc, Cornelia Catanga, Aurel Pădureanu, care vor încheia ediția din 2014 a festivalului Callatis pe  ritmurile muzicii iubite de toți turiștii de la malul mării. Evenimentul este organizat de Asociația Callatis Fest Marea Neagră, Asociația de turism Sudul Litoralului, cu sprijinul Fanomania Holding. Intrarea este liberă!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii