Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:33 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - A fost desemnat cel mai bun vin rose din Romania

ro

15 Oct, 2015 12:19 1959 Marime text
Vinurile rose iau o amploare tot mai mare pe piața din România. Consumatorul de vinuri a devenit mai educat, migrând de la vinuri albe, dulci și ieftine către vinuri roșii și rose, seci, de calitate superioară. Astfel, pe piață au apărut game diversificate de rose-uri de la majoritatea producătorilor autohtoni. Așa s-a născut întrebarea “care este cel mai bun rose din România?”.

Tastevin – Confreria Vinului și-a propus să răspundă la această întrebare, și multe altele, prin ceea ce este probabil cea mai completă degustare de vinuri românești care are loc la noi în țară. Fiind la a II-a ediție, la TastevinConfreria Vinului 2015 se jurizează peste 350 de vinuri autohtone de către 160 de jurați.

Miercuri, 14 octombrie, a fost ziua în care s-au comunicat rezultatele degustării de vinuri rose. Au fost analizate 34 de probe de la crame diferite, dintre care cel mai bine punctat a fost Alira Rose 2014. Este al doilea an consecutiv în care Alira Rose este desemnat ca fiind ce mai bun rose din țară la Tastevin – Confreria Vinului.

Alira este o cramă boutique din sud-estul ţării, cu podgorii în zonele Aliman şi Rasova, Dobrogea, jud Constanţa, cu doar 80 ha şi cu un vinificator francez de renume, îndrăgostit de România, Marc Dworkin. Activitatea cramei Alira este îndreptată spre crearea unor vinuri premium deosebite, îmbinând tehnologiile moderne cu procedeele tradiţionale.

În ciuda miturilor, vinurile rose de calitate nu se obțin amestecând vinul alb cu cel roșu și nici din struguri speciali de culoare roz. Vinul rose, de regulă, se crează din struguri roșii. Culoarea vinului roșu este dată de pielița strugurelui. Cu cât mai mult timp stă mustul cu pielița la fermentat, cu atât mai intensă va fi culoarea vinului. Rose-ul este rezultatul unei perioade mai scurte de lăsat la macerat a vinului pe tescovină.
Cu găzduirea restaurantelor Zexe Zahana și Cherhanaua Zexe și cu sprijinul reprezentantului distribuitorului, Florin Chițu , Tastevin – Confreria Vinului reușește să mențină competiția vinurilor românești la un nivel înalt. Scopul acestor degustări este crearea unui îndrumar anual al vinurilor românești din categoria HoReCa (non-retail). Evenimentul este realizat cu susținerea ReVino.ro, singura platformă bilingvă de turism viticol românesc cu toate regiunile țării.

Încă în desfășurare, evenimentul este structurat în sesiuni de degustare a vinurilor în funcție de sortiment și preț. Probele sunt testate în orb (jurații nu văd eticheta sticlei), pentru a crea un clasament orientativ cât mai corect. Juriul este format din specialiști, somelieri, bloggeri de vin, manageri HoReCa, oameni pasionați de vin și de industria vitivinicolă românească.
Competiția și feedbackul sunt două căi excelente prin care podgoriile românești se pot dezvolta, iar Tastevin - Confreria Vinului le asigură an de an.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii