Corneliu FLOREA POLEMOS - CUM SE RATEAZĂ UN CRITIC LEFEGIU
Corneliu FLOREA POLEMOS - CUM SE RATEAZĂ UN CRITIC LEFEGIU
10 Oct, 2013 18:57
ZIUA de Constanta
1559
Marime text
„În ultimii ani am citit mai mult de o mie de cărţi proaste”
Alex Ştefănescu
(În volumul său „Cum te poţi rata ca scriitor”)
DRAGĂ DOMNULE ALEX ŞTEFĂNESCU,
Mă aflu în România. Printre cărţile primite şi discutate cu amici mei se află şi volumul DVS despre rataţi prin ratări, cunoscându-mi-se atracţia faţă de critica argumentată obiectiv şi polemica picantă, indiferent din ce domeniu. Volumul DVS m-a interesat mult, chiar dacă sunteţi doar un critic literar, deci un intermediar limitat, limitat în aria literaturii, vă apreciez, dar în acelaşi timp simpatia mea faţă de DVS este doar din compasiune, adică milă mai pe româneşte, acum, când înţeleg ce traumă neuropsihică va cauzat citirea a o mie de cărti proaste în ultimii ani. O adevărată tortură a scoarţei cerebrale, ce vă poate chiar deregla definitiv, pentru că din punct de vedere neurofiziologic o mie de cărţi proaste citite, una după alta, va poate prosti definitiv. S-a întâmplat şi cu alţii mai mari.
Deasemenea, amicii mei sunt îngrijoraţi de consecinţele acestei actiuni neglorioase – cum o numiti – dar profund dăunătoare intelectului DVS de mare critic literar, când împreuna am analizat intensitatea cu care v-aţi autoflagelat neuronii. Am calculat, e drept cu aproximaţie, că aţi citit o carte proastă la două zile şi în a treia zi, aţi scris despre ea cât vi s-a părut de proastă, în conformitate cu standardelor personale de critic cu vechime la Nicolae Manolescu. Astfel, iată, acoperim timpul ultimilor ani, cuprinzând aproape un deceniu, ţinând cont că, oricât de mare critic marathonist ar fi cineva, cineva ca DVS, are nevoie de timp şi pentru altele, cel puţin pentru necesităţile fiziologice (necesităţile fiziologice nu sunt numai cele de la WC, cum ştiu criticii literari)
Săracu’ domn ‘Alex a fost concluzia amicilor mei din jurul unei mese de terase unde ne aflam şi cu toţii am ridicat paharul, compasional, în sănătatea lui domn’ Alex, saracu, cum s-a nenorocit el citind o mie de cărţi proste, jerfindu-se pentru prestigiul literaturii! Unul dintre noi v-a comparat cu un veritabil Don Quihote de Bucureşti, care nu se luptă cu învechite mori de vânt, ci cu mareea neagră pe hârtie. Tulai Doamne, ce critic titan! Din această stare de compatimire admirativa sau de admiraţie compătimentoare, s-a iscat o nedumerire: cum a ştiut el că sunt o mie de carţi proaste dacă nu a citit şi o mie de carţi bune? Lipsesc elementele necesare de comparaţie! Poate ca a citit şi o mie de cărţi bune în acelaşi timp şi-a dat unul dintre noi cu părerea, nefastă, pentru că imediat a fost penalizat să plătească, peste rând, la toţi de faţă un alt rănd fiindcă îi lipseau argumentele: nu se putea citi în acelaşi timp şi o mie de cărţi bune din două motive. Unul era timpul, celălalt cărţile bune. Timpul era potrivnic: nu-i mai rămânea nici de necesitătile fiziologice.
Cel ce trebuia să platească având dreptul la apărare, a replicat că mari critici bucureştenii nici nu citesc, ca lumea, cărţile pe care le recenzează doar le răsfoiesc superficial, apreciază subiectiv în fucţie de bisericuţe şi clanuri literare, obligaţii, simpatii şi antipatii. În acestă manieră de critică literară bucureşteană Alex Ştefănescu poate digera două cărţi pe zi: una buna şi una rea, deci poate compara. Astfel, de dragu’ lu’ domn’ Alex s-ar putea înghesui răsfoirea a două mii de cărţi în ultimii ani. Aiurea, dar toleranţi fiind, l-am lăsat să vedem cât se va zbate să dovedească ca s-au scris o mie de cărţi bune în ultimii ani. Amicul nostru s-a chinuit adunând la un loc „uşa” lui Liiceanu cu „femeile iubite” de Cărtărescu cu „îngerii” lui Pleşu şi „prezervativele” supleantului Petre Popescu. Degeaba! Nu s-a lăsat, a mai adăugat şi pe cei ce îi perie cu lauda critică domn’ Alex: Patapievici & ICR company, Manolescu & USR company, Tismaneanu & Băsescu company. Tot degeaba, deşi am acceptat şi gogoaşa că şi Băsescu are multă literatură buna de sertar, rămasă prin sertare, dosare şi în groapa de la Berevoieşti! În această hilară efervescenţa, în care încercam să adunam o mie de carţi bune pentru comparaţie, aflu cu stupoare, că domn Alex, după douăzeci de ani de redactorie la Romania Literară a zburat de acolo la Cultura lui Gusti Buzura. Argumentul a fost: s-a prostit! Era previzibil după ce citise o mie de cărţi proaste. Chestie de cauză şi efect, pe care o cunoştea şi dobaşul din Dorolea, numai marele critic de Romania Literară habar nu avea. A avut totuşi noroc, putea fi mai rău, în literatura de specialitate a psihiatriei se dau cazuri de tâmpenie definitivă după lectura doar a câtorva cărţi proaste. şi norocul nu l-a părăsit din moment ce a ajuns la baciul Gusti, care o fost un mare doctor pe la clinicile cele mari ale Clujului, îl va ţine sub observaţie. Noi, însă, înlocuim Manolescu & USR company cu Gusti&cultura.
Ne-am posomorât, privind cu scepticism prognosticul şi viitorul criticului Alex Ştefănescu, care s-a ratat datorită lecturilor proaste sau doar rasfoind-le şi nu a mai ramas redactot-şef până la sfârşitul vieţii precum rămân papii, rabinii sau patriarhii, să păstoreasca după canoane sale critice literatura română. Ce soarta paradoxală; acum când toţi cititorii de rând se luminează citind, numai domn Alex s-a întunecat, s-a prostit citind şi a fost trimis la plimbare. Ce soartă de ratat!
Pe undeva, mă simt şi io jenat având in vedere ca printre cele o mie de cărţi proaste a trecut şi POLEMOS, volumul meu de pamflete şi polemici, ce ar fi contribuit la deteriorarea neuropsihică a marelui critic. Îmi pare rău, maiestre dacă e aşa, dar, trebuie să recunoaşteţi, cel puţin în sinea DVS, că şi în cazul meu aţi dat în gropi!! Întâi, io nu-s scriitor înregimentat, dar am dreptul să scriu ce vreau io, cum vreau io! Dacă credeţi că am săvârşit o infractiune chemaţi-mă în instanţă, mi-aţi face mare placere! După părerea DVS sunt nepriceput, rudimentar şi agramat, se prea poate, dar trebuia să ştiţi până acum, că şi noi, aştia, cu un IQ mai mititel facem parte din marea democraţie care stă pe buzele elitelor literare bucureştene la TV prin singtama libertatea de expresie garantată! Bună glumă. Al doilea, prin acest op de 250 de cărţi proaste, printre care ati afişat şi volumul meu POLEMOS, pentru că l-am criticat argumentat pe Roman Patapievici, aţi dat dovadă de superficialitate în lectură şi gândire, subiectivism de trupă măruntă şi de slugarnicie cât vi se pretinde. Vă întreb: dacă îl lăudam pe Patapievici şi Tismaneanu era o carte bună, îmi dădeaţi şi-un premiu, îmi puneati poza la gazetă? Ştiu că nu raspundeţi, v-am mai scris o scrisoare foarte deschisă, despre folosinţa inteligenţei în diferite scopuri, a fost publicată. Aţi tăcut, ca struţul african în anumite situaţii, poltron!
În volumul pe care-l discutăm, Cum te poţi rata ca scriitor, vă erijaţi în mare maiestru al criticii literare, judecator de drept divin, când în fapt un critic literar nu este mai mult decât un intermeriar oarecare între cel ce scrie ce vrea, cum poate şi cititorul ce îşi alege ce vrea, ce-I place lui. Gusturile-s pe măsura fiecăruia, zice şi Mătuşa Augustina din Prundul Bârgăului. În opul DVS, cântăriţi şi judecaţi poeţii şi scriitorii mai abitir decât în judecata de apoi pictată de Michelangelo în Capela Sixtina. Bravo domn Alex! Sunt convins ca ştiţi prea bine că în restul lumii critica literară nu se face precum la Bucureşti, unde vă comportaţi ca nişte sfinţi ortodocşi cu sufletele sărmanilor condeieri, care vor şi ei să ajungă mai aproape de altarul literaturii române pe care s-au aşezat cu curul boierii minţii dâmboviţeni: Pata, Preşu, Lichi, Cârta. În al treilea rând, mulţi cititori români se întreabă între ce fel de cărţi ati aşeza şi volumul POLITICE al lui Roman Patapievici, care a scris: Pututuroşenia abisală a sufletului românesc, spirocheta romanească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită, inima devine piftie iar creierul un amestec apos. – pag.49, ediţia 1996. Aud, maiestre, răspundeţi!? Roman Patapievici, nu scrie asta despre Ion Iliescu cum îl scuzaţi in notiţa DVS. Ce nu spune omul la nervi, ci despre sufletul românesc, adică al nostru, al romanilor. Am impresia că DVS, până acum la 63 de ani, cât şi aveţi, nu vă este clara noţiunea noastră de suflet românesc, pe care o persiflaţi precum Roman Patapievici, pe care l-aţi uns drept unul dintre cei mai inteligenţi români. Prostituţie literară, maiestre! Iar prostituţia asta nu vi se trage de la lecturi proaste, are cauze mult mai adânci, mai grave, incurabile.
În încheiere, vreau să vă spun; prin acest volum aţi ratat să fiţi un onest critic literar, şi nu numai în cazul meu. Subliniez, în cazul meu, aţi coborât la nivelul unui vardist intermediar viclean ocărându-mă pe mine şi aparându-l pe Roman Patapievici care a denigrat / denigrează românii, ţara, limba şi cultura lor. Nu ne daţi un exemplu asemănător cu el... din Israel, Rusia sau Anglia?
Cât priveşte ratarea mea ca scriitor pentru că l-am criticat pe „patibularul patapievici” să nu ţopăiţi de bucurie, nici să vă doară în olecran. Ceea ce scriu rămâne absolut la latitudinea şi judecata cititorului, pentru el scriu, nu pentru intermediarii critici de azi care nu se deosebesc cu nimic de cei de dupa 23 August 1944. Reamintiţi-vă, ma(i)estre, unde sunt lăudătorii şi lăudaţii literaturii dintre 1945 şi 1965 de pe malul bucureştean al Dâmboviţei!? Acolo veţi fi şi voi, cei de azi, în următorii douazeci de ani. Parol!
Corneliu FLOREA
2010
Casa cu Flori – România
Alex Ştefănescu
(În volumul său „Cum te poţi rata ca scriitor”)
DRAGĂ DOMNULE ALEX ŞTEFĂNESCU,
Mă aflu în România. Printre cărţile primite şi discutate cu amici mei se află şi volumul DVS despre rataţi prin ratări, cunoscându-mi-se atracţia faţă de critica argumentată obiectiv şi polemica picantă, indiferent din ce domeniu. Volumul DVS m-a interesat mult, chiar dacă sunteţi doar un critic literar, deci un intermediar limitat, limitat în aria literaturii, vă apreciez, dar în acelaşi timp simpatia mea faţă de DVS este doar din compasiune, adică milă mai pe româneşte, acum, când înţeleg ce traumă neuropsihică va cauzat citirea a o mie de cărti proaste în ultimii ani. O adevărată tortură a scoarţei cerebrale, ce vă poate chiar deregla definitiv, pentru că din punct de vedere neurofiziologic o mie de cărţi proaste citite, una după alta, va poate prosti definitiv. S-a întâmplat şi cu alţii mai mari.
Deasemenea, amicii mei sunt îngrijoraţi de consecinţele acestei actiuni neglorioase – cum o numiti – dar profund dăunătoare intelectului DVS de mare critic literar, când împreuna am analizat intensitatea cu care v-aţi autoflagelat neuronii. Am calculat, e drept cu aproximaţie, că aţi citit o carte proastă la două zile şi în a treia zi, aţi scris despre ea cât vi s-a părut de proastă, în conformitate cu standardelor personale de critic cu vechime la Nicolae Manolescu. Astfel, iată, acoperim timpul ultimilor ani, cuprinzând aproape un deceniu, ţinând cont că, oricât de mare critic marathonist ar fi cineva, cineva ca DVS, are nevoie de timp şi pentru altele, cel puţin pentru necesităţile fiziologice (necesităţile fiziologice nu sunt numai cele de la WC, cum ştiu criticii literari)
Săracu’ domn ‘Alex a fost concluzia amicilor mei din jurul unei mese de terase unde ne aflam şi cu toţii am ridicat paharul, compasional, în sănătatea lui domn’ Alex, saracu, cum s-a nenorocit el citind o mie de cărţi proste, jerfindu-se pentru prestigiul literaturii! Unul dintre noi v-a comparat cu un veritabil Don Quihote de Bucureşti, care nu se luptă cu învechite mori de vânt, ci cu mareea neagră pe hârtie. Tulai Doamne, ce critic titan! Din această stare de compatimire admirativa sau de admiraţie compătimentoare, s-a iscat o nedumerire: cum a ştiut el că sunt o mie de carţi proaste dacă nu a citit şi o mie de carţi bune? Lipsesc elementele necesare de comparaţie! Poate ca a citit şi o mie de cărţi bune în acelaşi timp şi-a dat unul dintre noi cu părerea, nefastă, pentru că imediat a fost penalizat să plătească, peste rând, la toţi de faţă un alt rănd fiindcă îi lipseau argumentele: nu se putea citi în acelaşi timp şi o mie de cărţi bune din două motive. Unul era timpul, celălalt cărţile bune. Timpul era potrivnic: nu-i mai rămânea nici de necesitătile fiziologice.
Cel ce trebuia să platească având dreptul la apărare, a replicat că mari critici bucureştenii nici nu citesc, ca lumea, cărţile pe care le recenzează doar le răsfoiesc superficial, apreciază subiectiv în fucţie de bisericuţe şi clanuri literare, obligaţii, simpatii şi antipatii. În acestă manieră de critică literară bucureşteană Alex Ştefănescu poate digera două cărţi pe zi: una buna şi una rea, deci poate compara. Astfel, de dragu’ lu’ domn’ Alex s-ar putea înghesui răsfoirea a două mii de cărţi în ultimii ani. Aiurea, dar toleranţi fiind, l-am lăsat să vedem cât se va zbate să dovedească ca s-au scris o mie de cărţi bune în ultimii ani. Amicul nostru s-a chinuit adunând la un loc „uşa” lui Liiceanu cu „femeile iubite” de Cărtărescu cu „îngerii” lui Pleşu şi „prezervativele” supleantului Petre Popescu. Degeaba! Nu s-a lăsat, a mai adăugat şi pe cei ce îi perie cu lauda critică domn’ Alex: Patapievici & ICR company, Manolescu & USR company, Tismaneanu & Băsescu company. Tot degeaba, deşi am acceptat şi gogoaşa că şi Băsescu are multă literatură buna de sertar, rămasă prin sertare, dosare şi în groapa de la Berevoieşti! În această hilară efervescenţa, în care încercam să adunam o mie de carţi bune pentru comparaţie, aflu cu stupoare, că domn Alex, după douăzeci de ani de redactorie la Romania Literară a zburat de acolo la Cultura lui Gusti Buzura. Argumentul a fost: s-a prostit! Era previzibil după ce citise o mie de cărţi proaste. Chestie de cauză şi efect, pe care o cunoştea şi dobaşul din Dorolea, numai marele critic de Romania Literară habar nu avea. A avut totuşi noroc, putea fi mai rău, în literatura de specialitate a psihiatriei se dau cazuri de tâmpenie definitivă după lectura doar a câtorva cărţi proaste. şi norocul nu l-a părăsit din moment ce a ajuns la baciul Gusti, care o fost un mare doctor pe la clinicile cele mari ale Clujului, îl va ţine sub observaţie. Noi, însă, înlocuim Manolescu & USR company cu Gusti&cultura.
Ne-am posomorât, privind cu scepticism prognosticul şi viitorul criticului Alex Ştefănescu, care s-a ratat datorită lecturilor proaste sau doar rasfoind-le şi nu a mai ramas redactot-şef până la sfârşitul vieţii precum rămân papii, rabinii sau patriarhii, să păstoreasca după canoane sale critice literatura română. Ce soarta paradoxală; acum când toţi cititorii de rând se luminează citind, numai domn Alex s-a întunecat, s-a prostit citind şi a fost trimis la plimbare. Ce soartă de ratat!
Pe undeva, mă simt şi io jenat având in vedere ca printre cele o mie de cărţi proaste a trecut şi POLEMOS, volumul meu de pamflete şi polemici, ce ar fi contribuit la deteriorarea neuropsihică a marelui critic. Îmi pare rău, maiestre dacă e aşa, dar, trebuie să recunoaşteţi, cel puţin în sinea DVS, că şi în cazul meu aţi dat în gropi!! Întâi, io nu-s scriitor înregimentat, dar am dreptul să scriu ce vreau io, cum vreau io! Dacă credeţi că am săvârşit o infractiune chemaţi-mă în instanţă, mi-aţi face mare placere! După părerea DVS sunt nepriceput, rudimentar şi agramat, se prea poate, dar trebuia să ştiţi până acum, că şi noi, aştia, cu un IQ mai mititel facem parte din marea democraţie care stă pe buzele elitelor literare bucureştene la TV prin singtama libertatea de expresie garantată! Bună glumă. Al doilea, prin acest op de 250 de cărţi proaste, printre care ati afişat şi volumul meu POLEMOS, pentru că l-am criticat argumentat pe Roman Patapievici, aţi dat dovadă de superficialitate în lectură şi gândire, subiectivism de trupă măruntă şi de slugarnicie cât vi se pretinde. Vă întreb: dacă îl lăudam pe Patapievici şi Tismaneanu era o carte bună, îmi dădeaţi şi-un premiu, îmi puneati poza la gazetă? Ştiu că nu raspundeţi, v-am mai scris o scrisoare foarte deschisă, despre folosinţa inteligenţei în diferite scopuri, a fost publicată. Aţi tăcut, ca struţul african în anumite situaţii, poltron!
În volumul pe care-l discutăm, Cum te poţi rata ca scriitor, vă erijaţi în mare maiestru al criticii literare, judecator de drept divin, când în fapt un critic literar nu este mai mult decât un intermeriar oarecare între cel ce scrie ce vrea, cum poate şi cititorul ce îşi alege ce vrea, ce-I place lui. Gusturile-s pe măsura fiecăruia, zice şi Mătuşa Augustina din Prundul Bârgăului. În opul DVS, cântăriţi şi judecaţi poeţii şi scriitorii mai abitir decât în judecata de apoi pictată de Michelangelo în Capela Sixtina. Bravo domn Alex! Sunt convins ca ştiţi prea bine că în restul lumii critica literară nu se face precum la Bucureşti, unde vă comportaţi ca nişte sfinţi ortodocşi cu sufletele sărmanilor condeieri, care vor şi ei să ajungă mai aproape de altarul literaturii române pe care s-au aşezat cu curul boierii minţii dâmboviţeni: Pata, Preşu, Lichi, Cârta. În al treilea rând, mulţi cititori români se întreabă între ce fel de cărţi ati aşeza şi volumul POLITICE al lui Roman Patapievici, care a scris: Pututuroşenia abisală a sufletului românesc, spirocheta romanească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită, inima devine piftie iar creierul un amestec apos. – pag.49, ediţia 1996. Aud, maiestre, răspundeţi!? Roman Patapievici, nu scrie asta despre Ion Iliescu cum îl scuzaţi in notiţa DVS. Ce nu spune omul la nervi, ci despre sufletul românesc, adică al nostru, al romanilor. Am impresia că DVS, până acum la 63 de ani, cât şi aveţi, nu vă este clara noţiunea noastră de suflet românesc, pe care o persiflaţi precum Roman Patapievici, pe care l-aţi uns drept unul dintre cei mai inteligenţi români. Prostituţie literară, maiestre! Iar prostituţia asta nu vi se trage de la lecturi proaste, are cauze mult mai adânci, mai grave, incurabile.
În încheiere, vreau să vă spun; prin acest volum aţi ratat să fiţi un onest critic literar, şi nu numai în cazul meu. Subliniez, în cazul meu, aţi coborât la nivelul unui vardist intermediar viclean ocărându-mă pe mine şi aparându-l pe Roman Patapievici care a denigrat / denigrează românii, ţara, limba şi cultura lor. Nu ne daţi un exemplu asemănător cu el... din Israel, Rusia sau Anglia?
Cât priveşte ratarea mea ca scriitor pentru că l-am criticat pe „patibularul patapievici” să nu ţopăiţi de bucurie, nici să vă doară în olecran. Ceea ce scriu rămâne absolut la latitudinea şi judecata cititorului, pentru el scriu, nu pentru intermediarii critici de azi care nu se deosebesc cu nimic de cei de dupa 23 August 1944. Reamintiţi-vă, ma(i)estre, unde sunt lăudătorii şi lăudaţii literaturii dintre 1945 şi 1965 de pe malul bucureştean al Dâmboviţei!? Acolo veţi fi şi voi, cei de azi, în următorii douazeci de ani. Parol!
Corneliu FLOREA
2010
Casa cu Flori – România
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii