Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:42 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezechilibrele alimentare şi deshidratarea- printre cauzele apariţiei litiazei urinare

ro

12 Jun, 2014 21:01 824 Marime text
Cu siguranţă nu sunt puţini cei care au trăit cumplitele dureri generate de prezenţa pietrelor la rinichi- aşa numiţii calculi renali. Însă, cu toate că apariţia acestor tipuri de afecţiuni poate fi evitată uşor, nu toată lumea ştie cum. Ei bine, şi de această dată vorbim de o alimentaţie sănătoasă şi un consum de apă suficient pentru organism, comportamente care pot preîntâmpina astfel de boli.
 
Litiaza urinară este apariţia patologică a calculilor în interiorul căilor urinare şi poate fi litiaza căii urinare superioare: litiaza renală şi ureterală sau litiaza căii urinare inferioare: vezica urinară, uretră.
 
"Litiaza renală cunoaşte multiple cauze dar în funcţie de compoziţia calculilor putem afla exact ce i-a generat: deshidratarea care poate apărea pe fondul aportului scăzut de lichide (sub 1,5 litri minim recomandaţi) sau/şi dezechilibrele în aportul diverselor alimente sub formă solidă sau lichidă", a spus Asist. Univ. Dr. Azis Olgun, medic specialist urolog în cadrul Ovidius Clinical Hospital.
Dezechilibrele alimentare nu numai că se traduc prin diverse boli metabolice, ele pot determina apariţia calculilor renali. Consumul exagerat de carne, în special cea roşie şi tânără, poate determina apariţia calculilor urici. Consumul peste măsură de sucuri carbogazoase, cofeină este legat de apariţia calculilor de oxalaţi şi fosfaţi de calciu.
De asemenea, infecţiile urinare ale căii urinare superioare pot genera apariţia calculilor de fosfaţi organomagnezieni.
 
"Calculii renali, în funcţie de dimensiunea lor, se pot mobiliza şi angaja la nivelul ureterului unde pot determina obstrucţia căii urinare şi dureri colicative renouretrale. Neglijarea obstrucţiilor căii urinare poate determina fenomene septice cu stări comatoase şi chiar exitus. La Ovidius Clinical Hospital tratamentul litiazei urinare se poate efectua cu intervenţii minim invazive endoscopice şi laparoscopice, proceduri moderne, recomandate în ghidurile europene, chiar şi în regim de One Day Surgery (internare de o zi).", a mai adăugat Asist. Univ. Dr. Azis Olgun.
 
Este lesne de înţeles faptul că pentru o bună funcţionare a organismului e bine să consumăm o cantitate suficientă de apă şi să ne ferim de băuturile care ne deshidratează: cafea, alcool, sucuri carbogazoase. Cu toate acestea, dacă ajungem la medic trebuie să avem în vedere faptul că tehnica medicală a avansat foarte mult iar tratamentul pe care OCH îl pune la dispoziţie în cazul litiazei renale este endoscopic cu litotriţie mecanică, pneumatică şi ultrasonică iar fiecare pacient are parte aici de un tratament individualizat, în funcţie de propriile nevoi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii