Povestea continuă și în acest an - Festivalului Drumeții Montane

30 Jun, 2014 09:09
ZIUA de Constanta
840
Marime text
Festivalul Drumeții Montane se va desfășura în perioada 01-03 august 2014 la Complexul Turistic "Cheile Buții", din Masivul Retezat.
Asociația Drumeții Montane & Jnepenii, organizatorii evenimentului au ales pentru cea de-a treia ediție a concursului un traseu ce străbate ținutul legendelor, unde zmeii înaripați răpeau domnițe suave, iar flăcăii viteji îi învingeau în luptă dreaptă, un tărâm în care haiducii se întâlneau pe marginea lacului Bucura și ascundeau comorile în apele acestuia, un loc ce a fost cândva insula dinozaurilor pitici.
Fiecare ediție a Festivalului Drumeții Montane a fost pentru organizatori o provocare, o încercare răsplătită de numărul tot mai mare al concurenților sosiți din toată ţara, ce au plecat cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a reveni.
În acest an vom scrie împreună o filă în legendele Retezatului, fiecare dintre noi fiind protagoniștii acesteia: organizatorii s-au erijat în Flăcăii Viteji, categoriile Open și Family au primit roluri de Haiduci, Domnițele Suave vor fi fetele înscrise în categoria dedicată, cei mai sportivi dintre noi, Elite și Veteranii vor interpreta rolurile Zmeilor Înaripați, iar categoriile Copii și Juniori vor deveni Dinozaurii Pitici.
Concurenții vor forma echipe de câte 3 persoane și vor participa la activiăți precum: un program de înviorare, o drumeție montană, escaladă, cunoștințe turistice, probă culturală și alte probe surpriză.
Dimineața de sâmbătă va începe cu un programul de înviorare ce-ţi pune sângele în mişcare şi te ajută să parcurgi drumeția în cel mai scurt timp!
În cadrul probei de RAID MONTAN echipele vor străbate un traseu turistic, și vor urca la 2014 m pe Vârful Piatra Iorgovanului.
Proba de escaladă va fi o probă de îndemânare în executarea nodurilor de baza în alpinism, iar orientarea se va realiza pe o hartă specială, unde participanții vor utiliza harta și busola.
Cunoștințe Turstice este o probă în care echipele vor răspunde la 20 de întrebări grilă, ce se regăsesc pe site-ul festivalului www.festival.drumetiimontane.ro .
Seara se va încheia cu un program cultural, ce va cuprinde cântece, poezie și scenete umoristice.
Pentru a participa la activitățile din cadrul Festivalului Drumeții Montane din acest an, cei sosiți trebuie să aibă un echipament minim obligatoriu: individual: încălțăminte cu talpă aderentă, lanternă, fluier și pelerină de ploaie, iar cei pe echipă: aparat foto/telefon cu cameră, busolă, trusă sanitară, bidon pentru apă, rucsac și sursă de foc.
Probele se vor desfăşura în conformitate cu regulamentul Competiţiei Naţionale de Turism Sportiv „ȘTAFETA MUNȚILOR".
La festival poate participa orice persoană, îndiferent dacă dorește să participe la activități sau, pur și simplu, să petreacă un weekend în natură.
Activitățile organizate în cadrul acestui festival sunt gratuite.
Participând la activități veți obține puncte iar la final cei mai meritoși dintre concurenți vor fi premiați cu premii substanțiale oferite de către susținătorii festivalului: Ch-Center Hosting, Dwyn.ro , Lew.ro, Doppelherz, VitalisGroup.ro, AuroMedia, Biroul de Avocatură Cuculis și Asociații, MobilaDalin, Touch Antibacterial, Belkin International Inc, Craimont, IBU Publishing, Piticlic, O & R Bacău, Mozartinno, ListaFirme.ro, Elmo-Print, MagazinulArtistilor.ro, A-Z Cursuri, Hotel Peștera, CEDES Cercetare Dezvoltare.
Parteneri Uniunea Națională a Studenților din România, Music Channel România, Complexul Turistic Cheile Buții, Parcul Național Retezat, Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Mai multe informaţii despre festival puteţi afla accesând: www.festival.drumetiimontane.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii