Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:59 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prezenţă românească la „Noaptea Filosofiei Europene” de la Berlin

ro

10 Jun, 2014 19:44 1055 Marime text
În noaptea de 13-14 iunie 2014, Institutl Cultural Roman din Berlin se asociază Institutului Francez din Berlin, care organizează la cunoscutul sediu Maison de France, din Kurfürstendamm 211, prima ediţie a „Nopţii Filozofiei Europene”. ICR Berlin asigură prezenţa românească la eveniment în persoana doamnei dr. Elena Băltuţă, din cadrul Universităţii Humboldt – Berlin, care va susţine în acest cadru prelegerea „A fi sau a nu fi. Disputa privind speciile în viziunea lui Thoma din Aquino şi Peter Olivi”, în care va urmări interacţiunea dintre două teorii ale percepţiei în secolul XIII: aristotelice si augustiniene.
Noaptea Europeană a Filozofiei reprezintă un forum care oferă publicului larg acces la cercetarea în domeniul acestei ştiinţe, manifestarea fiind plasată în context european, ulterior alegerilor Europarlamentare. Destinat unei asistenţe cosmopolite, programul cuprinde o paletă largă de referate şi comunicări ale unor filozofi europeni din Germania, Franţa, Elveţia, SUA, Italia, Austria, Macedonia, Grecia, Marea Britanie, Slovacia, România, precum şi mai multe modalităţi de exprimare artistică, în dialog cu filozofia: realizări video, momente artistice live, lecturi şi piese de teatru, expoziţii, filme concepute în mod special pentru Noaptea Europeană a Filozofiei 2014.
Dr. Elena Băltuţă  a studiat filozofia în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde a obţinut şi doctoratul în filozofie, în anul 2011. A urmat studii postdoctorale în cadrul filialei Iaşi a Academiei Române. De asemenea, a fost visiting scholar la Univeristăţile germane din Konstanz şi Berlin / Humboldt, precum şi la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie. Este membru în consiliul director al filialei române a Societăţii Internaţionale Thomas D'Aquino.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii