Sfântul Onufrie (Ziua Șoarecilor)

Tradiții și obiceiuri identificate și promovate în cadrul campaniei de comunicare online ”Cultura și tainele pâinii”, derulate de Russenart Communications și Gold Maya.

În 12 iunie, în satele de pe Valea Mureșului Inferior, la mijloc de arșiță, se sărbătorea Ziua Sfântului Onufrie.

Conform etnografului Marcel Laptes, ziua era importantă ca apogeu al verii și energiilor faste ce patentau recoltele câmpului cu semnul fertilității, dar și pentru combaterea dăunătorilor, rozătoarelor, viermilor, insectelor etc.

Bătrânele de la sate o numeau „Ziua șoarecilor”, „că acum se prăseau câtă frunză și iarbă și nici o muiere nu făcea mâncare, ca să nu fie șoareci mulți în holdă... așa se credea... și nici viermii să nu intre în fructele livezilor”, conform mărturiilor culese din teren de etnograful Marcel Lapteș.

Oamenii considerau că serbînd această zi va fi „belşug în cîmp” deoarece, conform calendarului popular, la Sfîntul Onufrie se încheia primăvara, spunîndu-se că soarele dă înapoi, cu foarte puţin, începînd mersul său spre iarnă.

În comunităţile tradiţionale româneşti,era obligatoriu ca semănăturile să fie puse în pămînt cu o săptămînă înaintea Sfîntului Onufrie, în săptămîna dinaintea acestei sărbători putîndu-se semăna numai hrişcă.

În Țara Zarandului și în Moldova, oamenii credeau că dacă în această zi plouă în tot cursul anului nu vor mai fi șoareci iar femeile țineau ziua ca să nu le roadă șoarecii hainele și recoltele.

Gospodarii ale căror pisici nu reuşeau să le vină de hac acestora, recurgeau la tot felul de practici magice; aşa se lua aţa de la un sac, se legau 99 de noduri şi se zicea: „eu nu leg aţa, ci leg gura şoarecilor de la casa mea, şi-i trimit la moară, unde este hrană de ajuns"; alţii reuşeau să-i descânte în aşa fel încît şoarecii se adunau în cîrduri şi porneau spre locul indicat de descântător.


Oamenii de altădată vedeau în şoareci încarnarea unor spirite ale strămoşilor, aceste spirite răspunzând adesea şi de rodul ogoarelor; în măsura în care erau respectate, ele asigurau acest rod.

Potrivit mentalităţii arhaice, şoarecele era opera Dracului, românii crezând că e făcut din balele lui Scaraoţchi.