Sfinții mărunți în cultura populară
Sfinții mărunți în cultura populară
13 Jun, 2014 13:10
ZIUA de Constanta
839
Marime text
Tradiții și obiceiuri identificate și promovate în cadrul campaniei de comunicare online ”Cultura și tainele pâinii”, derulate de Russenart Communications și Gold Maya.
În tradiţia populară, vara începe la Sf. Timotei (10 iunie) şi durează până La Sf. Maria Mică (8 septembrie). Acest interval este „măsurat” prin sărbători şi obiceiuri populare păstrate, uneori chiar cu sfinţenie, din moşi-strămoşi.
Ca și alte practici estivale, Zilele Sfinților Mărunți sunt sărbători agrare, sărbători ale grâului, iar peste vechii zei ai vegetației s-au suprapus, în timp, sfinți creștini.
Zilele Sfinţilor Mărunţi cuprind 4 sfinți mai puțin cunoscuți, sărbătoriți în perioada 10-14 iunie.
Celebrati în mijlocul lui ”Cireșar”, adică 10 iunie - Sfantul Mucenic Timofte, 11 iunie - Sfantul Apostol Vartolomeu, 12 iunie - Preacuviosul Onufrie și 14 iunie - Sfantul Prooroc Elisei, Sfintii Mărunți erau considerați odinioară străjeri ai verii, deoarece, conform cercetărilor etnografului Mircea Laptes, se spunea că acum grâul începe să se coacă, iar porumbul crește ca smuls din pământ.
Sfinții Mărunți sunt sfintii holdelor, cei care pun bob spicelor de grau și orz, fac porumbul mai mare ca omul, fertilizează și păzesc recolta. Ei ar fi responsabili cu grindina, vijeliile, furtunile şi ploile torenţiale, drept pedeapsă pentru oamenii care nu i-au cinstit.
Despre campanie
Campania de comunicare online ”Cultura și tainele pâinii” este derulată de agenția Russenart Comunications în parteneriat cu brandul Gold Maya, în perioada iunie 2014 – mai 2015.
Campania este sprijinită de 31 de parteneri media (televiziuni, publicatii tiparite si online, bloguri): Amelie.ro, Bucatarescu.ro, Bucataria Culinara, Calendar Evenimente, Campus TV, Casa mea, Cazino Magazine, Culinar.ro, Cefacemimi?, CityBest, Coolinaria, Dacic Cool, De savurat, Fapt divers, gustos.ro, Magazin Salajean, Mujer, NeptunTV, PonturiBune, Online Sudent, Pap Tot, Realitatea.net, Restograf, Retetele Marianei, Romania pozitiva, Senso TV, stiuunloc.ro, Tabu, Timisoara Express, Woman TV, WorldWide Romania.
Mai multe detalii despre proiect pot fi gasite pe site-ul www.desprepaine.wordpress.com si pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/desprepaine

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii