Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Triathlon Challenge Mamaia 2015 Stațiunea Mamaia găzduiește cel mai mare triathlon din Europa de Est și Balcani

ro

18 Aug, 2015 17:06 1522 Marime text
În perioada 4-6 septembrie 2015, stațiunea Mamaia va găzdui evenimentul sportiv internațional Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare eveniment de acest gen din Europa de Est și Balcani.

În cadrul evenimentului de la malul Mării Negre va avea loc și Cupa Europeană Premium de Triathlon, sub licența Uniunii Internaționale de Triathlon (ITU) și Romanian Triathlon Series Grand Final, unul dintre cele 3 evenimente premium care au loc anual în Europa. În acest an, organizatorii au decis să se desfășoare două astfel de competiții premium, în Mamaia și în Holten (Olanda).
La evenimentul internațional din Mamaia și-au anunțat deja prezența cei mai cunoscuți triathloniști din Europa, dar și sportivi importanți din țara noastră, care se vor întrece pentru cele 400 de puncte (pentru cupa premium) și care vor conta pentru clasamentul european de profil. De asemenea, și premiile în bani cresc considerabil, față de anul trecut, de la 12.500 de Euro (pentru o cupă normală) la 25.000 de Euro (pentru proba olimpică). Astfel, premiile atat pentru amatori cat si pentru olimpici ajung la 31.000 de euro, fiind cel mai mare fond de premiere din Europa de Est.

Sportivii profesioniști și amatori se mai pot înscrie la una din cele 5 probe puse la dispoziție de organizatori, după cum urmează: Proba supersprint: 400m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare, Proba sprint - 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare și Proba olimpică - 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare (care fac parte din probele individuale) și Stafeta sprint – 750m inot + 20 km ciclism + 5 km alergare și Ștafeta olimpică – 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare (care fac parte din probele de echipă).
Copiii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani pot participa la Aquatlon – 200 m înot, 1,25 km alergare sau la Duatlon – 1,25 km alergare, 5 km bicicletă și 1.25 km alergare. Pentru susținători (familie, prieteni, colegi) există un cros, Beach Run, de 4 km.
Dintre participanții deja înscriși în concurs, 30% sunt la primul triathlon din viața lor, 70% dintre aceștia au vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, iar vârstele competitorilor variază între 9 ani și 68 de ani. La Triathlon Challenge Mamaia 2015, organizat de SmartAtletic, înscrierile continuă până în 31.08 pe website-ul oficial http://www.trichallenge.ro/.

Susținători și sponsori

Ediția a VII-a a competiției Triathlon Challenge Mamaia este susținută de Primăria Municipiului Constanța și Orange România, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon. Partenerul tehnologic este HTC. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic. Partenerii evenimentului sunt: Skoda, Castrol, Intersport, Bellotto, Vega Hotel, Ciuc, Generali, Felt, PowerBar, TYR, S-Karp, Regina Maria.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii