Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

”Strigătul“ de ajutor al lui Eminescu, în licitația din 21 septembrie la Artmark

ro

10 Sep, 2013 13:27 2053 Marime text
Artmark deschide noul semestru al pieței de artă cu o licitație de sezon: Licitația Memorabilia – Muzică și Poezie, organizată sâmbătă, 21 septembrie, eveniment ce are un caracter profund biografic. Unul dintre cele mai valoroase loturi ale licitației este scrisoarea originală trimisă de Mihai Eminescu către un prieten, la data de 10 noiembrie 1887. Documentul este un strigăt de ajutor al poetului, cauzat de ”lipsa aproape absolută de mijloace de subzistență”, după cum el însuși mărturisește.  

București, 10 septembrie 2013
Anul 1887, perioada în care a fost redactată scrisoarea, este unul foarte greu pentru geniul poeziei. Dacă cea mai mare parte a primelor șase luni fusese bolnav, fiind internat la ospiciul de la Mănăstirea Neamț, care aparținea Spitalului Sf. Spiridon din Iași, în următoarea perioadă Eminescu locuiește la Botoșani, la sora sa, Harieta, unde l-a vizitat și Veronica Micle. Scrisoarea este una deosebită, foarte rară și reprezintă atât un document istoric, cât și o importantă și căutată piesă de colecție.
Nu doar această scrisoare amintește de Mihai Eminescu în cadrul licitației Artmark. Evenimentul propune colecționarilor portretul în bronz al poetului - realizat de sculptorul intens mediatizat Vasile Gorduz (valoare estimativă: 2.000 – 3.000 de euro) – autorul statuii ”Împăratul Traian și nașterea poporului român”, din fața Muzeului de Istorie din București, precum și a unui monument dedicat poetului național, amplasat în Montreal - sau portretul realizat de poetul Nichita Stănescu, în 1983, al cărui titlu este scris cu pixul de către autor: ”Eminescu ultim privit de Stănescu” (valoare estimativă: 100 – 200 de euro).

Din sfera literaturii, Licitația Memorabilia – Muzică și Poezie aduce două loturi ce surprind talentele mai puțin cunoscute ale unor oameni de litere. Astfel, poetul George Bacovia vine la Artmark în calitate de caricaturist – ca autor al unui triptic cu accente comice, ce-i înfățișează pe reputatul colecţionar Krikor Zambaccian, pictorul cu aer burghez Theodor Pallady şi liderul conservator, Generalul George Manu (preţ de pornire: 250 de euro). Cel de-al doilea lot deosebit de interesant este manuscrisul unei epigrame spontane și savuroase, compuse de George Coșbuc și Ștefan Luchian în spațiul unei cafenele, la data de 18 martie 1905 (preţ de pornire: 350 de euro).
Expoziția licitațiilor Artmark din 21-22 septembrie, Memorabilia – Muzică și Poezie, respectiv Colecția George Macovescu, Ministru de Externe în guvernele Ion Gheorghe Maurer, Manea Mănescu (1972-1978) și Președinte al Uniunii Scriitorilor (1978 – 1982) poate fi vizitată conform programului de mai jos:
 
Despre Artmark
Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008 care selectează, evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere cu autenticitate garantată, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety, care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională.
În cei cinci ani de existenţă, Artmark, liderul pieței de artă din România (75%, potrivit bilanțului primului semestru din 2013), a organizat peste100 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 12.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 10,7 milioane de euro în 2011 la 11,9 milioane de euro în 2012 – într-o piaţă a licitațiilor de artă care a crescut de la aproximativ 13,7 milioane euro în 2011 la aprox. 14,6 milioane euro în 2012.

Oferind oportunităţi de investiţie numai în opere de calitate muzeală, Artmark se implică activ şi în conservarea şi perpetuarea moştenirii culturale. Începând cu 2010, datorită iniţiativei susţinute de Artmark a unor colecţionari, mai multe capodopere ale artei româneşti vândute prin licitaţie au fost oferite expunerii publice în muzee naţionale de artă din ţară și străinătate (Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Artă Ploiești, Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova, Muzeul de Artă Brașov etc.). Totodată sediul Artmark găzduiește, cu începere din 2011, în regim de vizitare gratuită, expoziția permanentă a unei selecții a patrimoniului Pinacotecii București, în condițiile în care aceasta nu beneficiază de un sediu propriu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii