Tineri actori români peste hotare Berlinul văzut prin ochii Cosminei Stratan, noul Shooting Star românesc
Tineri actori români peste hotare: Berlinul văzut prin ochii Cosminei Stratan, noul Shooting Star românesc
25 Feb, 2014 13:25
ZIUA de Constanta
1127
Marime text
“Berlinul e un oraş pe care sunt furioasă”, spune actriţa Cosmina Stratan (După dealuri) la întoarcerea de la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, unde a fost unul dintre cei 10 tineri actori europeni selectaţi în prestigiosul program internaţional Shooting Stars, ajuns acum la ediţia a 17-a (8-10 februarie).
Prezența Cosminei Stratan în cadrul programului Shooting Stars a fost sprijinită de Centrul Național al Cinematografiei și de Institutul Cultural Român din Berlin. Ataşate acestui comunicat aveţi imagini de la şedinţa foto specială organizată de ICR Berlin împreună cu tânăra actriţă. Credit foto: Oana Popa/ICR Berlin.
Cosmina Stratan îşi explică “furia” prin faptul că de fiecare dată când a ajuns la Berlin, a fost cu treabă. “Nu mi-am făcut niciodată vacanţa aici, iar de câte ori am fost, aveam mereu prea multe de făcut. Sunt sedusă de curţile interioare ale Berlinului, ticsite cu cafenele şi de terase cu câte două mese, cel mult. Ultima dată am reuşit să fac cel mai neconvenţional tur al oraşului: de pe bancheta din spate a unui taxi. Ne-am plimbat de-a lungul rămăşiţelor Zidului şi mi-au rămas foarte clar întipărite câteva imagini. A fost singura variantă care s-a potrivit programului”, spune Cosmina, cea care în urmă cu doi ani primea la Cannes premiul pentru “Cea mai bună interpretare feminină” pentru rolul din După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, film prezentat de ICR Berlin în 2012, la Berlin, în cadrul festivalului de film românesc "Rekonstruktion Rumänien", ediția a doua.
Programul Shooting Stars se adresează tinerilor actori și nu este deloc unul uşor. Anul acesta, din 27 de nominalizaţi, au fost selectaţi cei 10, printre care şi Cosmina. Aşadar, o concurenţă de aproape trei pe un loc. “A fost cel mai aglomerat festival la care am participat”, povesteşte actriţa. “Alergam dintr-o parte în alta cu bigudiuri în cap, treceam de la un jurnalist la altul, de la un fotograf la altul, de la o maşină la alta. Aveam impresia că n-o să ajungem să le facem pe toate într-o zi”.
Cel mai emoţionant moment? Repetiţia pentru gală, consideră Cosmina Stratan. “Ne uitam fiecare la filmuleţele de prezentare ale celorlalţi în timp ce rulau pe eranul de pe scenă şi eram deja mândri. Plus că s-a mers până la capăt cu repetiţia: ni s-a dat chiar şi câte o sticlă de apă plată în loc de trofeu. Şi făceam fiecare câte o plecăciune ciudată, pe care n-am avut curaj s-o mai facem şi cu sala plină.”
Programul intensiv de trei zile a culminat cu ceremonia de decernare a Premiilor Shooting Stars de la Berlinale Palast. Cele 10 tinere talente au fost introduse pe scenă de Stellan Skarsgård și Bruno Ganz, protagoniștii filmului Kraftidioten - In Order of Disappearance, aflat în competiţie. (Pelicula va ajunge anul acesta şi în cinematografele din România, distribuită de Independenţa Film).
“Zece tineri nu vor uita Berlinul anul acesta”, Cosmina Stratan
Shooting Stars este şi un bun prilej pentru tinerii actori europeni de a cunoaşte personalităţi din domeniul cinematografic. “Am cunoscut foarte multă lume la Berlin şi cu siguranţă asta îmi va fi de folos. Poate vor apărea contracte noi şi colaborări cu regizori străini, însă un lucru rămâne sigur: zece tineri actori nu vor uita Berlinul de anul acesta”, spune Cosmina Stratan la revenirea în ţară.
---------------------------------------------
Programul Shooting Stars (Berlin)
Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internațional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanți ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).
Programul este organizat de European Film Promotion (EFP), în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP, printre care se numără şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (Romanian Film Promotion) şi este sprijinit de Programul MEDIA al Uniunii Europene.
Mai multe detalii despre Shooting Stars și actorii selecționați sunt disponibile pe site-ul www.shooting-stars.eu
Alături de Cosmina Stratan, din programul de anul acesta au mai făcut parte Danica Curcic (On The Edge, Danemarca), Maria Dragus (Summer Outside, Germania), Miriam Karlkvist (South Is Nothing, Italia), Marwan Kenzari (Wolf, Olanda), Jakob Oftebro (Victoria, Norvegia), Mateusz Kościukiewicz (In The Name Of, Polonia), Nikola Rakocevic (Circles, Serbia), Edda Magnason (Waltz For Monica, Suedia), George MacKay (For Those In Peril, Marea Britanie).

Cosmina Stratan - biografie
Actriţa Cosmina Stratan a jucat atât roluri de film, cât şi de teatru. Deşi rolul Voichiţa din După dealuri a fost prima ei apariţie într-un lungmetraj, Cosmina a fost protagonistă într-o serie de scurtmetraje precum: Retur (2013), de Emanuel Pârvu, Te iubesc de mâine (2010), de Călin Ilie, Noi doi (2010), de Cătălina Bălan şi Căutare (2011), de Andrei Boruzescu. Recent, a interpretat rolul Dorinei în serialul Rămâi cu mine, o producţie HBO, în regia lui Constantin Popescu şi Mihai Bauman.
Cosmina Stratan a mai urcat pe scenele diferitelor teatre din Bucureşti, în piese precum: “Lear(a)”, de Andrei Şerban, la Teatrul Bulandra, “Livada cu vișini”, de Gelu Colceag, “Pygmalion”, de Bogdana Darie şi Mirela Gorea, la Nottara şi altele.
Alături de premiul pentru cea mai bună interpretare feminină din După dealuri, primit la Cannes, în 2012, Cosmina a obţinut premiul pentru cea mai bună intepretare feminină la absolvirea UNATC I.L. Caragiale pentru rolul Varia, din “Livada cu vişini”, de Gelu Colceag, după A.P. Cehov şi premiul “Cea mai bună actriţă” la Best film fest 2013, pentru rolul din După dealuri.
Festivalurile internaţionale la care Cosmina Stratan a participat cu lungmetrajul de Palme d’Or sunt: Cannes Film Festival, Sarajevo Film Festival, Viennalle Film Festival, Ghent Film Festival (Belgia), Morelia International Film Festival (Mexic), Romanian Film Festival in London (UK), Romanian Film Festival in New York (SUA), Rekonstruktion Film Festival in Berlin (Germania), Around the world in 14 movies, (Berlin, Germania).

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii