Ceremonia de investire a lui Barack Obama live - 18.01.2009
Ceremonia de investire a lui Barack Obama live - 18.01.200918 ianuarie 2009
Realitatea TV va transmite de la Washington
ceremonia de investire a lui Barack Obama
În cadrul proiectului ”Obama-visul devine realitate”, Realitatea TV va transmite pe parcursul zilelor de 19 şi 20 ianuarie zeci de materiale dedicate evenimentului care va schimba soarta lumii în următorii patru ani. Emil Hurezeanu şi Mădălina Iacob se vor afla la Washington şi îi vor menţine informaţi pe telespectatori cu privire la ceremonia de învestire a celui de-al 44-lea Preşedinte al Americii. Într-o serie de ediţii speciale ale jurnalelor şi ale emisiunilor postului de ştiri, invitaţi de prestigiu vor comenta pentru Realitatea TV pregătirile din capitala americană.
Demersul jurnalistic al televiziunii de ştiri implică şi o serie de politicieni, jurnalişti specializaţi în politică externă şi cei mai competenţi analişti care îi vor ajuta pe români să înteleagă modul în care victoria lui Barack Obama va influenţa ordinea mondială în următorii ani. Luni, 19 ianuarie, începând cu orele 18.00 (ora României), corespondenţii speciali Realitatea TV vor transmite primele informaţii din capitala americană. Într-o ediţie specială a emisiunii ”Feţele cotidianului”, de la orele 22.00, Emil Hurezeanu va avea o nouă intervenţie în direct din mijlocul pregătirilor pentru depunerea jurământului lui Obama.
O dată cu începerea ceremoniei de învestire a lui Barack Oabama, marţi, 20 ianuarie, de la ora 17.00 (ora României) telespectatorii vor putea urmări la Realitatea TV momentele muzicale din cadrul festivităţii de deschidere, o rugăciune şi jurământul Vicepreşedintelui Statelor Unite Joseph R. Biden. Cel mai important moment, depunerea jurâmântului de către Barack Obama va putea fi urmărit de la orele 19.00. După orele 21.00, Melania Medeleanu va modera o ediţie specială în care îl va avea invitat pe Cristian Tudor Popescu în studioul televiziunii şi pe Emil Hurezeanu de la Washington. De asemenea, românii vor putea viziona cele mai importante moemente din Parada inaugurală şi deplasarea oficialilor de-a lungul Pennsylvania Avenue între orele 20.00-22.00 (ora României). Pâna după miezul nopţii, telespectatorii vor fi informaţi atât de către invitaţii din studiou, cât şi de către echipa aflată la Washington.
Emil Hurezeanu va face echipă cu Mădălina Iacob pentru a doua oară. În noiembrie 2008, postul de ştiri a iniţiat un demers jurnalistic cu prilejul alegerii celui mai important om al planetei, demers ce a reprezentat un efort financiar de peste 100.000 de euro. Trei echipe formate din nouă jurnalişti au fost trimise în SUA pentru a lua pulsul alegerilor de la faţa locului. Astfel, Laura Chiriac şi Cosmin Prelipceanu au prezentat jurnalele de ştiri din capitala Statelor Unite – Washington, Mădălina Iacob şi Emil Hurezeanu au fost prezenţi în New York, iar Adelin Petrişor a transmis o serie de reportaje realizate pe coasta de Vest a continentului nord-american, din Los Angeles.
În momentul în care Barack Obama a fost anunţat drept câştigător al alegerilor prezidenţiale din SUA, Realitatea TV era urmărită de aproximativ 133.000 de români din mediul urban, în medie, în fiecare minut. Potrivit datelor furnizate de Gfk România, televiziunea de ştiri a avut o audienţă medie de 1,2 miercuri dimineaţă (5 noiembrie 2008), între orele 6:00 şi 7:00, cu 14.4% cotă de piaţă, clasându-se pe locul al doilea în topul audienţelor. Pe primul loc s-a situat Antena 1, cu un rating de 2 puncte, în vreme ce pe locul trei a fost Pro TV, cu 1.1, urmat de Antena 3, cu 0.5 şi Acasă TV cu 0.3. Cifrele de audienţă au dovedit încă o dată poziţia de lider pe care postul o ocupă pe nişa televiziunilor de ştiri.
-//-
Realitatea TV este prima staţie TV de ştiri creată în România, ocupând în acest moment poziţia de lider pe nişa televiziunilor de ştiri. Realitatea TV reprezintă canalul TV care oferă informaţiile din ţară şi din lume care contează cu adevărat, precum şi analize cuprinzătoare, realizate într-o manieră obiectivă şi profesionistă. Realitatea TV difuzează zilnic, în medie, 35 de transmisiuni în direct şi invită, în fiecare zi, peste 15 analişti, jurnalişti şi specialişti care explică telespectatorilor evenimentele zilei. Realitatea TV face parte din trustul de presă Realitatea–Caţavencu, iar acesta mai deţine, printre altele, posturile Romantica TV şi The Money Channel, reţelele Radio Guerrilla şi Realitatea FM, agenţia de presă NewsIn şi publicaţiile "Academia Caţavencu", "Cotidianul", "Business Standard" şi "Money Express".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp