Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:42 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A început reforma sindicală în sănătate

ro

04 Apr, 2012 14:23 1590 Marime text

A început reforma sindicală în sănătate

Decizia Sindicatului Sanitas din Spitalul Universitar Bucureşti (Sindicatul Liber) de a se afilia la Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România, venită la foarte scurt timp după ce acelaşi demers a fost făcut de alte câteva sindicate din ţară, contribuie la întărirea celui de-al doilea pol al mişcării sindicale din sectorul sanitar, dând seama de aderenţa la o nouă viziune sindicală, eliberată de controlul politic şi centrată pe interesul pe termen mediu şi lung al membrilor de sindicat.
Alăturarea a tot mai multe sindicate la federaţia noastră în ultima perioadă dă seama de posibilitatea unei renaşteri a mişcării sindicale, de înscriere a ei într-o altă dimensiune a societăţii. Este vorba de o construcţie ce vizează în mod simultan apărarea drepturilor membrilor de sindicat şi preocuparea ca aceştia să contribuie tot mai mult la binele societăţii, în special prin sporirea profesionalismului. Aderarea la un nou mod de gândire în domeniu este în mod clar semnalul declanşării reformei sindicale.
Dincolo de numărul din ce în ce mai mare de membri (peste 4000 de membri numai în ultimele două săptămâni) ne bucură calitatea echipelor care conduc organizaţiile, acestea înscriindu-se, din ce în ce mai mult, în noul model de management sindical de care credem că este nevoie pentru a reforma organizaţiile sindicale.
Prin această aderenţe semnificative la Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a atâtor organizaţii sindicale într-un timp atât de scurt se accentuează procesul de întărire a celui de-al doilea pol sindical în sănătate şi, în mod simultan, capătă un contur tot mai pronunţat reforma sindicatelor.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” este o organizaţie sindicală ce are ca membri toate categoriile de salariaţi din sistemul sanitar, pe care doreşte să-i reprezinte în mod echitabil, punând astfel bazele unei viziuni al cărui rezultat îl va constitui împăcarea divergenţelor de opinie dintre diferitele categorii profesionale şi aderenţa tuturor la noile strategii de acţiune. Deviza organizaţiei, „Doar împreună putem reuşi!”, tinde astfel să capete realitate prin această construcţie organizaţională.
O mişcare sindicală în care cererile salariale sunt însoţite întotdeauna de soluţii fezabile pentru acoperirea lor, înscriindu-se în mod clar în conceptul echităţii sociale. Suntem adepţii soluţiei de tip win-win, problemele fiind soluţionate de fiecare dată în interesul tuturor părţilor. Credem astfel că a sosit timpul  sindicalismului bazat pe dovezi.
O organizaţie ce se doreşte un partener credibil de dialog social, care se implică în mod competent în managementul sistemului sanitar şi, prin sindicatele afiliate, al spitalelor, contribuind la soluţionarea reciproc avantajoasă a problemelor ivite. O federaţie sindicală care consideră că împlinirea dorinţelor salariaţilor este strâns legată de binele pacienţilor.
Considerăm că este necesară o schimbare radicală de mentalitate în rândul salariaţilor, întinderea plăţilor informale şi atitudinea faţă de pacienţi fiind principalele domenii de acţiune, simultan cu schimbarea mentalităţii cetăţenilor şi oamenilor politici faţă de profesioniştii din sănătate, reaşezarea acestora în ierarhia socială, modelând statusul în funcţie de rol, constituind unul din principalele noastre scopuri. Educarea propriilor membri constituie un obiectiv principal, în egală măsură cu schimbarea mentalităţii cetăţenilor.
Suntem preocupaţi de constituirea unui patronat puternic pe zona sectorului sanitar, care să devină un partener de dialog social de lungă durată, echilibrând astfel raportul disproporţionat de forţe din sistem care funcţionează la ora actuală doar în interesul politicului.
Adeziunea din ce în ce mai mare de care se bucură organizaţia noastră şi cultura organizaţională pe care ea a dezvoltat-o sunt semnele schimbării mult aşteptate. Totodată, ne bucură faptul că noii veniţi împărtăşesc din plin aceeaşi viziune, semn că germenii schimbării se dezvoltă în mod simultan în mai multe locuri.
Este vorba de o mişcare sindicală centrată nu pe lider, ci pe echipă, în cadrul căreia demagogia tradiţională tinde să fie înlocuită tot mai mult cu competenţa managerială. O organizaţie ce apelează la instrumentele şi metodele de lucru moderne, dublând consultarea membrilor de sindicat cu cercetări ample privind problemele şi dorinţele acestora. Dorim astfel să vindecăm salariaţii de neîncrederea în organizaţiile sindicale prin această nouă construcţie mult mai apropiată de multiplele lor interese.
O organizaţie care vrea să de delimiteze în mod clar de organismele profesionale,  cu care doreşte să aibă relaţii de  bună colaborare şi parteneriat, sprijinindu-le totodată autonomia.
Transparenţă, comunicare, implicare, management participativ, cooperare, solicitări bazate pe soluţii şi dovezi, parteneriat, competenţă, interes pentru pacient,  recunoaşterea propriilor lipsuri şi disponibilitatea de a le corecta  -  sunt doar câteva din valorile la care aderă din ce în ce mai multe sindicate prin afilierea la Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România. Dorim astfel să dăm un alt sens termenului „sindicalist”, unul care să reflecte calităţi indiscutabile, al cărui nou status să se bazeze pe un cu totul alt rol social.
Un alt tip de organizaţie sindicală, construită pe modelul organizaţiilor occidentale, dominată de combinaţia dintre activism pentru apărarea membrilor de sindicat, competenţă pentru identificarea soluţiilor cele mai bune pentru pacienţi şi salariaţi şi participarea activă la soluţionarea problemelor sistemului. O organizaţie ce are ca scop şi generarea mândriei salariaţilor de a fi membrii ei.
O federaţie sindicală ce se menţine apolitică, situându-se departe de luptele pentru putere şi satisfacerea intereselor personale ale liderilor, dar care se declară deschisă conlucrării cu toate structurile politice interesate de soluţionarea eficientă a problemelor specifice sistemului în cadrul structurilor formale şi informale de dialog social. Singurele linii politice la care aderăm sunt „politica sindicală”, care presupune redefinirea organizaţiilor sindicale în noul context economico-social, şi „politica sanitară”, centrată pe construcţia unui sistem care să îmbine armonios interesele pacienţilor cu cele ale cetăţenilor.


O organizaţie ce-şi propune să îmbine în mod armonios demonstraţiile de stradă cu demonstraţiile ştiinţifice, care să pună în interesul membrilor de sindicat şi al pacienţilor forţa dublată de înţelepciune.

Preşedinte,
Rotilă Viorel

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii