Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Absorbția fondurilor europene este blocată și de indiferența responsabililor locali

ro

23 Nov, 2012 16:51 1265 Marime text

Constatăm cu tristețe și indignare faptul că mai multe manageri ai unităților sanitare din București se dovedesc a fi indiferenți față de măsurile cu care venim în sprijinul lor prin intermediul proiectelor pe fonduri structurale, creând adevărate piedici în implementarea acestora la nivelul unităților pe care le conduc.

Acestea sunt exemple inacceptabile ale unei atitudini de indiferență față de interesul unității și al propriilor salariați întâlnite în capitala țării, după ce la nivelul întregii țări am mai întâlnit doar două astfel de exemple negative, respectiv în spitalele județene din Argeș și Ialomița. Prin intermediul unor astfel de comportamente sunt împiedicate activități de cercetare ce au ca subiecți salariații din sectorul sanitar, campanii de conștientizare privind formarea profesională continuă, acțiunile de consiliere a salariaților și de îmbunătățire a nivelului de formare al acestora.

Toate acestea constituie în mod simultan un exemplu de piedică în calea modernizării sistemului sanitar, scoțând la iveală zonele de anchiloză a acestuia. Totodată, prin intermediul unor gesturi de acest fel managerii acestor unități încalcă principiul egalității de șanse a salariaților în ceea ce privește accesul la activitățile ce le sunt destinate, finanțate prin intermediul proiectelor pe fonduri structurale, încălcând prevederile europene în domeniu.

La polul opus prefectul județului Vrancea, domnul Kanty Cătălin Popescu, constituie un model strălucit de bune practici în ceea ce privește sprijinul acordat beneficiarilor pentru implementarea în bune condiții a proiectelor implementate în interesul cetățenilor, ce ar trebui urmat. Este un exemplu al faptului este posibilă și o atitudine corectă, ba chiar pro-activă, arătând modul corect în care o instituție poate să-și împlinească menirea de a servi interesele economice și sociale ale cetățenilor.

Solicităm Ministerului Sănătății să intervină în corectarea acestor comportamente restrictive, care generează o sursă de blocaj suplimentară ridicată în fața beneficiarilor, în speță a implementării proiectelor în sistemul sanitar. Atragem pe această cale atenția că un astfel de comportament riscă să împiedice chiar atingerea indicatorilor specifici sistemului sanitar din Documentul Cadru de Implementare al POS DRU, conducând la pierderea altor bani europeni.

Solicităm de asemenea Guvernului, personal domnului Prim-ministru Victor Ponta, să creeze condiții adecvate la nivel teritorial pentru implementarea proiectelor pe fonduri structurale, dând dispoziție tuturor instituțiilor să participe în mod activ la sprijinirea beneficiarilor în acest sens și generând un cadru juridic adecvat. O astfel de măsură ar contribui în mod semnificativ la creșterea gradului de absorbție a fondurilor structurale și la implementarea unor măsuri concrete, în sprijinul cetățenilor, prin intermediul fondurilor europene.

Președinte,

Rotilă Viorel

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii