Aderarea la Pactul Fiscal înseamnă un alt atac la adresa statului social

Pactul Fiscal este coerent cu statul minimal, adică cu dezinteresul statului față de starea de bine a cetățenilor. Odată aderată la Pactul Fiscal orice întoarcere a României la o perspectivă socială este imposibilă, deoarece fiecare guvern va fi ținut să respecte aderarea; altfel spus, România va deveni neo-liberală chiar dacă cetățenii ei vor dori să aleagă un alt sistem social-politic. Mai trist chiar, statul va deveni neo-liberal chiar dacă prin alin. 3 al art. 1 din Constituție România este proclamat stat social; ceea ce înseamnă o modificare de facto a Constituției.

Putem imagina câteva din efectele aderării la Pact pornind de la zonele considerate cele mai deficitare ale bugetului: scăderea pensiilor (bugetul asigurărilor sociale este deficitar), reducerea capacității de asigurare a sănătății populației (bugetul asigurărilor sociale de sănătate este și el deficitar, doar că deficitele sunt făcute pe spinarea cetățenilor și ale salariaților), reducerea investițiilor (nu și a celor în borduri sau alte minuni care aduc un beneficiu social minim și unul maxim pentru „băieții deștepți"). Avem posibilitatea anticipării efectelor statului minimal uitându-ne la ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar: când ai prea puțini bani pentru sănătate populației (suplimentar, când și din aceștia mai cheltui pentru diferite interese de grup) ajungi să-ți pui cetățenii pacienți să-și cumpere mai toate cele necesare pentru tratament: medicamente, materiale sanitare și ceva plată pentru cei care te tratează. Altfel spus, trăim deja o imagine a statului minimal și a efectelor aderării la Pactul Fiscal.

Nivelul economiei depinde de starea de dezvoltare a națiunii; aceasta din urmă poate să fie legată cel puțin uneori de curajul de-a asuma deficite financiare având ca miză dezvoltarea. Unul din efectele Pactului fiscal îl va constitui limitarea capacității de investire în dezvoltare; adică consfințirea prin lege a înapoierii României comparativ cu țările din Occidentul U.E. La un anumit nivel de dezvoltare economică poți lua în discuție „regula de aur" a Pactului, adică limitarea deficitului structural la 0,5% din PIB . Nu însă și atunci când vrei să crești nivelul de dezvoltare al țării.

De ce împrumuturile făcute de firme sunt bune și cele ale statului nu? Pentru că statul ajunge să concureze firmele pe anumite domenii în loc să fie dependente de ele. Deoarece cheltuielile pentru interesul tuturor cetățenilor sau al celor care nu se pot ajuta singuri sunt mai puțin importate.

Raționalizarea cheltuielilor statului, adică limitarea cheltuirii banului public pe „pomeni electorale" și, mai ales, pe daruri regești făcute băieților deștepți nu se face prin limitarea deficitului bugetar, ci prin eliminarea corupției. Nu putem pedepsi o întreagă națiune pentru incompetența și hoția unei bune părți din cei care o conduc! E ca și cum am băga toată populația în pușcărie pentru a îndrepta pe cei câțiva certați cu legea. Reducere cheltuielilor publice nu va avea ca efect o reducere a banilor furați, ci mai curând scăderea banilor cheltuiți în interes public. Mai mult chiar, ponderea cheltuielilor sociale din totalul deficitelor anilor anteriori este destul de mică raportat la cheltuielile „cu destinații speciale" și la amploarea fraudelor fiscale.

Sunt doar câteva din motivele pentru care spunem NU! aderării României la Pactul Fiscal.

Președinte,

Rotilă Viorel