Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:54 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solicităm instituirea urgentă a unor măsuri de protecţie a salariaţilor din sănătate

ro

02 Apr, 2012 18:09 1474 Marime text

02.04.2012

Comunicat de presă:

Solicităm instituirea urgentă a unor măsuri de protecţie a salariaţilor din sănătate

După ce au fost victimele tăierilor salariale şi sunt în mod constant cei care suferă, alături de pacienţi, de gravele lipsuri materiale, salariaţii din sănătate sunt din ce în ce mai des şi victimele agresorilor certaţi cu legea, strecuraţi printre firavele măsuri de protecţie din spitale, pe fondul indiferenţei managerilor sistemului sanitar şi ai spitalelor.
În condiţiile în care incidentul de la Galaţi nu este primul de acest gen (nici măcar pentru acel spital), deci nu poate fi vorba de cazuri izolate, constatăm că sistemul sanitar nu protejează sănătatea propriilor lucrători, guvernanţii dând dovadă şi pe această cale de dezinteres faţă de soarta celor chemaţi să asigure sănătatea populaţiei. Lucrurile sunt cu atât mai grave în condiţiile în care nici opoziţia, care se vrea în mod public promotoarea dialogului social şi apărătoarea interesului salariaţilor, nu acţionează în acest sens: spitalul de la Galaţi, în care a avut loc acest incident, precum şi multe asemănătoare, este în administrarea opoziţiei (a se vedea majoritatea din Consiliul Judeţean), managerii acestuia refuzând negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin care se reglementau unele măsuri de protecţie a salariaţilor.
Am solicitat Ministerului Sănătăţii în repetate rânduri, în cadrul negocierii contractelor colective, să considerăm agresiunile împotriva salariaţilor în accidente de muncă, însă fără succes. De asemenea, în cadrul aceloraşi negocieri am solicitat ca unitatea să continue procesele împotriva agresorilor ca parte în proces. La ora actuală în astfel de cazuri salariaţii sunt lăsaţi la îndemâna ameninţărilor huliganilor, cercetările continuând doar la plângerea victimelor, adică a salariaţilor agresaţi, unităţile nefiind interesate în continuarea cercetărilor. Refuzul tuturor acestor măsuri ia la nivelul unităţilor chipul agresiunilor, salariaţii fiind nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea deseori în condiţii de teroare fizică şi psihică.
Astfel de situaţii deosebit de grave sunt rezultatul absenţei dialogului social real la nivel central şi la nivelul unităţilor sanitare, pe fondul apariţiei Legii 62/2011, interesele salariaţilor nefiind astfel considerate importante de către guvernanţi.
În aceste condiţii, solicităm urgentarea aprobării de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege care prevede pedepse severe pentru agresiunile împotriva personalului din sănătate. De asemenea, cerem reevaluarea condiţiilor în care spitalele încheie contractele cu firmele de pază şi introducerea unor clauze minime obligatorii privind apărarea salariaţilor din unităţile sanitare pentru toate aceste contracte. Considerăm necesar ca astfel de incidente să fie considerate accidente de muncă pentru salariaţi, în condiţiile în care ele se petrec în exerciţiul profesiei şi legat de aceasta, şi să fie cercetate şi tratate ca atare, antrenând responsabilitatea inclusiv a unităţilor sanitare pentru asigurarea standardelor minime de securitate. Nu în ultimul rând, solicităm reinstaurarea mecanismelor de dialog social, în sensul său tare, la nivel de Ministerul Sănătăţii, la nivelul judeţelor şi al spitalelor.
 
    Preşedinte,                                                                               
   Rotilă Viorel         

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii