Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:10 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Black Sea Rotational Force 10”

ro

23 Jun, 2010 16:55 1633 Marime text

INFORMAŢIE DE PRESĂ

          Exerciţiul „Black Sea Rotational Force 10”, care se desfăşurat în perioada 17 mai – 23 iunie, în garnizoana Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa, şi Poligonul Babadag, jud. Tulcea, se va încheia joi, 24 iunie, prin organizarea unui ceremonial militar şi a Zilei Distinşilor Vizitatori, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, începând cu ora 13.00.
          La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Statului Major General, ai Statului Major al Forţelor Navale şi ai administraţiei publice locale.
  
Exerciţiul a fost organizat de Corpul Infanteriei Marine al S.U.A. din Europa (MARFOREUR), în cooperare cu Forţele Navale Române, şi a avut ca scop întărirea relaţiilor de cooperare regională dintre armatele statelor participante, prin antrenarea militarilor în cadrul operaţiilor de menţinere a păcii.
Peste 300 de militari aparţinând Statelor Unite ale Americii, României, Ucrainei şi Republicii Macedonia au participat la exerciţiul "Black Sea Rotational Force 10".
România a participat la acest exerciţiu cu peste 150 militari din cadrul Batalionului Infanterie Marină al Forţelor Navale, din Forţele Terestre şi Forţele Aeriene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii