Festivitatea de deschidere a anului universitar la ANMB
Festivitatea de deschidere a anului universitar la ANMBLuni, 3 octombrie, începând cu ora 10.00, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa are loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2011-2012.
La ceremonie vor participa reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, personalităţi ale vieţii publice şi universitare constănţene, reprezentanţi ai autorităţilor din domeniul portuar, rude şi prieteni ai studenţilor.
Cursurile Academiei Navale vor fi frecventate, în acest an universitar, de aproximativ 1800 de studenţi, în cadrul celor zece programe de studii de licenţă şi trei programe de masterat acreditate de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Jurnaliştii interesaţi să participe la acest eveniment vor fi aşteptaţi luni, 3 octombrie, începând cu ora 09:45 la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp