Începe concursul Romanian Diving Award
Începe concursul Romanian Diving Award
09 May, 2013 12:12
ZIUA de Constanta
1457
Marime text
Statul Major al Forţelor Navale Române 9 mai 2013 Comunicat de presă nr. 29 |
|
Începe concursul Romanian Diving Award
Centrul de Scafandri, Autoritatea Naţională în domeniul calificării scafandrilor şi lucrătorilor subacvatici din România, organizează competiţia ROMANIAN DIVING AWARD, în perioada 14 mai - 1 octombrie.
Aceasta se adreseză tuturor scafandrilor din România, profesionişti şi recreaţionali, precum şi companiilor cu activitate în domeniul scafandreriei. Concursul constă în recuperarea de către participanţi a unui număr de 11 plachete
(obiective), care vor fi puse la adâncimi cuprinse între 10 şi 85 de metri de către
specialiştii Centrul de Scafandri.
La data de 14 mai, începând cu ora 09.30, Nava Maritimă de Intervenţie cu Scafandri "Grigore Antipa" va ieşi pe mare pentru executarea unui exerciţiu de antrenament al scafandrilor de mare adâncime, în cadrul căruia se vor planta aceste obiective.
Pe site-ul Centrului de Scafandri, www.centruldescafandri.ro <http://www.centruldescafandri.ro> se găseşte Regulamentul competiţiei ROMANIAN DIVING AWARD, iar de la data de 20 mai, în secţiunea dedicată concursului, se vor anunţa raioanele iniţiale în care pot fi descoperite plachetele.
* * *
Cu o activitate de peste 35 de ani în domeniu, Centrul de Scafandri al Forţelor Navale dispune de specialişti care, pe lângă activităţile practice din acest domeniu, fac parte şi din comisii şi comitete ce reglementează activitatea de scafandrerie la nivel naţional şi internaţional.
Scopul principal al ROMANIAN DIVING AWARD îl constituie promovarea profesiei de scafandru, atragerea unui număr cât mai mare de tineri către această profesie şi încurajarea practicării scufundărilor recreative pe litoralul Mării Negre.
Iubitorii de scufundări recreaţionale au devenit o voce puternică pe harta sporturilor extreme din România. Cele aproximativ 100 de cluburi, forumuri sau asociaţii ale iubitorilor de scuba din întreaga ţară numără peste 10.000 de scafandri care aşteaptă o provocare pentru a-şi măsura aptitudinile, cunoştinţele şi măiestria sub apă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii