Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:46 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

15 ani de activitate a Fundaţiei „Callatis ‘96" În cadrul Balului de Crăciun, Ioana Olăraşu a primit Trofeul „Omul Anului" 2011

ro

18 Dec, 2011 22:17 1400 Marime text

Sâmbătă seara, la Hotel „Saturn", a avut loc Balul de Crăciun al Fundaţiei „Callatis ‘96". Evenimentul s-a derulat cu un dublu scop: strângerea de fonduri pentru proiectele sociale, culturale, educative, sportive etc, pe care fundaţia le va derula anul viitor, dar şi sărbătorirea a 15 ani de la înfiinţarea organizaţiei. La acţiune au fost prezenţi prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, preşedintele fondator al Fundaţiei „Callatis ‘96", deputatul Zanfir Iorguş, preşedintele actual al organizaţiei, dr. Laura Condur, vicepreşedintele Daewoo Mangalia, Vasile Iorga, liderul UNPR Constanţa, George Lipoveanu, cadre medicale şi didactice, personalităţi ale societăţii civile din Mangalia.

La cei 15 ani de activitate a Fundaţiei „Callatis ‘96", preşedintele fondator, Zanfir Iorguş, a ţinut să mulţumească tuturor membrilor care au susţinut, prin voluntariat, acţiunile organizaţiei: „Vă mulţumesc că aţi crezut în acest ideal, pentru că nimic nu e mai frumos pe lume decât să dăruieşti celui aflat în nevoie. Scopul Fundaţiei „Callatis ‘96" a fost atins. Sunt 15 ani în care am derulat proiecte unice în România, dar şi în lume, pentru care fundaţia nu a solicitat, niciodată, niciun ban de la bugetul local sau de stat. A reuşit, în schimb, din dăruirea şi dorinţa membrilor săi de a veni în sprijinul comunităţii locale, să investească fonduri substanţiale în acţiuni umanitare, sociale, culturale şi sportive. Prin munca noastră, pot spune că am ajuns o adevărată forţă în rândul societăţii civile", a arătat fondatorul Fundaţiei „Callatis ‘96", Zanfir Iorguş.

În cadrul balului, a fost păstrat un moment de reculegere pentru cele două membre ale fundaţiei, dispărute în ultimii doi ani: înv. Elena Alexe (care a deţinut şi funcţia de preşedinte al Organizaţiei „Salvaţi Copiii" Mangalia) şi pictor Rodica Deliman.

Daniela Filip, directorul economic al Fundaţiei „Callatis ‘96", le-a reamintit celor prezenţi faptul că întreaga activitate a organizaţiei, de la înfiinţare şi până azi, s-a bazat numai pe voluntariat: „A face voluntariat este la fel ca urcatul pe munte. Este un efort pe care nu toată lumea doreşte să îl facă. Drumul este greu, anevoios, dar ai marea şansă de a participa puţin la schimbarea lucrurilor".

În 2012 se va derula un proiect pentru copiii cu autism, în colaborare cu Prefectura Constanţa

Preşedintele Fundaţiei „Callatis ‘96", dr. Laura Condur, a prezentat, cu ocazia balului, un proiect de anvergură ce se va derula în cursul anului viitor. Este vorba despre proiectul „Lumea noastră poate fi şi lumea lor", destinat copiilor din zona Mangaliei care suferă de autism. „Autismul, care poate fi caracterizat drept o dramă a unei întregi familii, este o boală ce scade capacitatea de a interacţiona pe plan social şi de comunica, ce se manifestă, de obicei, înaintea vârstei de doi ani. Este un proiect ambiţios şi curajos, pe care fundaţia îl va derula în colaborare cu Asociaţia Persoanelor cu Autism, Asociaţia Profesională a Psihologilor, Psihoterapeuţilor şi Consilierilor „Tomis" Constanţa, Asociaţia Părinţilor „Şcoala Copilului Meu" Mangalia şi Prefectura Constanţa". Dr. Condur a mai precizat faptul că, în cadrul proiectului, vor fi identificaţi copiii ce suferă de această afecţiune, problemele cu care se confruntă familiile acestora, precum şi găsirea de modalităţi de rezolvare a acestora, alături de înfiinţarea unor grupuri terapeutice de sprijin, formate din psihologi, logopezi etc.

Prefectul Claudiu Palaz a promis că va susţine această iniţiativă, mai ales că, spune acesta, „ştiu ce înseamnă viaţa alături de un copil cu autism, întrucât o colegă a mea de la Prefectură are un copil atins de această boală. Este posibil să întâmpinăm destule dificultăţi, iar rezultatele să se vadă pe termen lung, dar îmi doresc foarte mult ca acest proiect să aibă succes şi nu mă voi lăsa până când nu se va întâmpla acest lucru", a precizat Palaz.

Plachete jubiliare pentru membrii marcanţi ai fundaţiei

La 15 ani de la înfiinţarea Fundaţiei „Callatis ‘96", au fost oferite plachete jubiliare. Astfel, au primit recunoaşterea pentru implicarea, de-a lungul timpului, în acţiunile fundaţiei, Compania Daewoo Mangalia Heavy Industries, Virgina Vlad (primul preşedinte al fundaţiei), Ionuţ Vaida, Rodica Paraschiv, Cornelia Boantă, Linica Stan, Alina Dragomir. O premieră a trofeelor fundaţiei l-a constituit Premiul „Educatorul anului", primit anul acesta de înv. Olga Bulboacă, ai cărei elevi s-au făcut remarcaţi prin rezultatele excepţionale la învăţătură.

Trofeul „Omul anului" 2011 a fost înmânat de către Zanfir Iorguş Ioanei Olăraşu, fostă elevă a Liceului Teoretic „Callatis". Ioana a obţinut, la bacalaureatul de anul acesta, unica notă de 10 din judeţul Constanţa, fiind în prezent studentă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti. Ioana Olăraşu le-a mulţumit, pentru rezultatele excelente la învăţătură, atât părinţilor ei, cât şi educatorilor, care au îndrumat-o şi au impulsionat-o să meargă mai departe, iar pentru trofeul obţinut Fundaţiei „Callatis".

„Plăcinta Dobrogeană" la Bruxelles: 3.000 de porţii gătite în numai 2 zile

Scopul şi obiectivele Fundaţiei „Callatis ‘96" sunt, printre altele, participarea activă la realizarea unor proiecte din diverse domenii: educaţie şi învăţământ, cultură, protecţie şi asistenţă socială, sport, religie; stimularea elevilor capabili de performanţă; punerea în valoare a tradiţiilor culturale, istorico-arheologice; iniţierea unor proiecte privind sănătatea populaţiei; organizarea de spectacole, expoziţii, cenacluri literare, lansări de carte. Printre acţiunile permanente ale Fundaţiei „Callatis ‘96" se numără cele dedicate Zilei Apelor Române, Zilei Mondiale a Persoanelor în Vârstă, Zilei Femeii din Mediul Rural, Zilei Educatorului, Zilei Internaţionale a Mării Negre etc.

În decursul anilor, fundaţia a derulat proiecte pentru diverse categorii sociale, cu un impact major asupra populaţiei Mangaliei: „Toţi copiii la şcoală - campanie de ajutorare a 360 de copii", „Şi eu şi tu putem salva o viaţă - campanie de donare de sânge", „Dinţi frumoşi, dinţi sănătoşi - consiliere stomatologică", „Şi nouă ne pasă - campanie de depistare a cancerului de col uterin", „Toţi copiii la grădiniţă şi şcoală - campanie de ajutorare a copiilor defavorizaţi", „Sanitarii pricepuţi", „Deşeurile, mină de aur".

De o celebritate internaţională s-a bucurat, în toate ediţiile sale, „Plăcinta Dobrogeană", manifestare care a ajuns şi la Bruxelles şi care a fost iniţiată de preşedintele Clubului „Femina", Mariana Iorguş. În 2005 „Plăcinta Dobrogeană" a ajuns la Bruxelles, unde, cele şase doamne din Mangalia - Georgeta Jităraşu, Nachie Abdula, Alexandrina Buzea, Eufrosina Pană, Beltiş Omer, Luminiţa Martinescu. Acestea au reuşit performanţa de a găti, în numai două zile, peste 3.000 de porţii de plăcintă, care au fost oferite localnicilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii