28 februarie, start pentru inscrieri la cea de-a doua editie a Scolii de Vara "Educatia Merita"
28 februarie, start pentru inscrieri la cea de-a doua editie a Scolii de Vara "Educatia Merita"Cadrele didactice din mediul rural vor avea la dispozitie doua luni pentru a se inscrie la cea de-a doua editie a Scolii de Vara - "Educatia Merita", program derulat de Fundatia Dinu Patriciu. Astfel, in perioada 28 februarie - 28 aprilie, profesorii din ciclul gimnazial si liceal care doresc sa participe la cursurile de formare continua ce vor fi organizate in aceasta vara, sunt invitati sa completeze formularul online gazduit de pagina web a proiectului: https://formular.scoaladevara.eu/
In urma evaluarii candidaturilor, 42 de profesori titulari din 7 scoli vor lua parte la cursurile Scolii de Vara -"Educatia Merita", in perioada 3-10 iulie 2011. Cursurile vor fi transmise online, in timp real, cu posibilitatea vizitatorilor site-ului de a adresa intrebari formatorilor.
Agenda de anul acesta va cuprinde urmatoarele module: Tehnici moderne de predare/invatare, Utilizarea noilor tehnologii in educatie, Comunicare, Leadership educational. Cunostintele teoretice vor fi aplicate in cadrul urmatoarelor workshop-uri: Elemente de psihologie scolara , Implicarea parintilor si comunitatii in proiectele scolii, Sistemul educational finlandez si Educatia pentru democratie.
Echipa de formatori va fi alcatuita din personalitati cu activitati remarcabile in domeniul educational din Romania:
Ioana Avadani (Director Executiv Centrul pentru Jurnalism Independent), Simona Baciu (Director Scoala Internationala Cluj), Iulia Bratfalean-Igna (Profesor Școala Internațională Cluj), Simina Ioana Bejenaru (Profesor Scoala Internationala Cluj), Cristian Ducu (Ethics&Compliance Consultant și Trainer Smart Solutions &Support, Romania), Rolf Gollob (Expert-consultant la Consiliul Europei), Jukka Kangaslahti (Senior Advisor, Parlamentul European), Oana Popescu-Argetoia (psiholog, psihoterapeut terapie cognitiv-comportamentală), Marian Stas (Coordonator program "Liderii Mileniului Trei"). Biografiile lor pot fi vizualizate aici: http://www.scoaladevara.eu/formatori
Criterii de eligibilitate pentru participarea la Scola de Vara - "Educatia Merita" , 2011:
se pot inscrie in proiect profesori titulari din scoli gimnaziale si licee/grupuri scolare/scoli de arte si meserii (cu exceptia celor care predau discipline sportive) din comunitatile din mediul rural incluse in proiectul "Economie Bazata pe Cunoastere" (care nu au participat anterior la Scoala de vara "Educatia merita!")
fiecare scoala va candida cu o echipa formata din 6 profesori titulari
sunt eligibili profesorii titulari care in ultimii 3 ani au predat in mediul rural şi care in anul scolar 2011 - 2012 vor lucra tot la unitatea de invatamant pentru care completeaza formularul de inscriere
"Incercam prin acest proiect, precum si prin celelalte programe pe care le dezvoltam sa aducem o schimbare in educatie. Aceasta schimbare porneste de la promovarea unor principii si mijloace de predare moderne in scoli si tine in foarte mare masura de imbunatatirea comunicarii dintre profesori si elevi. Este foarte usor sa aruncam mereu vina pe lipsurile materiale din cauza carora scolile, laboratoarele, bibliotecile nu sunt suficient dotate, insa suntem convinsi ca educatia de calitate nu se rezuma doar la aceste aspecte. Editia precedenta a Scolii de Vara - Educatia Merita ne-a deschis si mai multe parghii de comunicare cu profesorii din mediul rural. Am inteles astfel cat de important este pentru acestia sa transforme cunostintele teoretice in practica si cum se traduce acest proces in rezultatele imediate pe care le obtin la clasa alaturi de copii." Tincuta Baltag, Director General Fundatia Dinu Patriciu
"Scoala de Vara - Educatia Merita a fost pentru mine adevaratul modul pedagogic pe care profesorii ar trebui să-l studieze pana ar veni la catedra. Participarea la cursuri m-a facut să-mi schimb viziunea despre ceea ce pot realiza in scoala fara prea multe eforturi financiare . As dori ca in urma participarii la aceasta scoala sa pot atrage cat mai multi colegi pentru a actiona in sensul celor aflate aici. Despre organizatori si traineri numai cuvinte de lauda. Sunteti deosebiti. Daca in Romania ar fi mai multi de talia dumneavoastra, am fi un popor fericit." Cuţa Noaptes, Biologie, SAM Vintileasca, Vrancea
Mai multe informatii despre istoricul proiectului si detalii despre inscrieri pot fi accesate pe pagina web a proiectului: www.scoaladevara.eu. Scoala de Vara - "Educatia Merita" este acreditata CNFP cu 12 credite profesionale transferabile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp