Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:52 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echipele psihomedicale ale fundației Baylor -îngeri păzitori al beneficiarilor din întreg județul

ro

04 Nov, 2013 18:06 951 Marime text
Peste 750 de persoane au beneficiat în primele nouă luni ale acestui an de asistență din partea serviciului psihosocial al Fundației Baylor Marea Neagră. Cu o echipă formată din șase asistenți sociali și psihologi s-au realizat peste 1500 de sesiuni de consiliere, atât cu persoanele infectate, cât și cu partenerii acestora și cu ceilalți membri ai familiilor lor. Serviciile sunt acordate atât la domiciliul beneficiarilor unde se merge periodic pentru a se monitoriza, în special evoluția copiilor seropozitivi sau a celor proveniți din mame infectate, cât și în cabinetele Centrului de Excelență Baylor.

Atât la deplasările pe teren, cât și la sediul centrului, asistența psihosocială este completată de cea medicală oferită de cinci medici și patru asitente medicale. Situațiile cu care se confruntă echipele care monitorizează cazurile sunt diverse și implică o atenție deosebită, mai ales că mulți dintre beneficiari provin din familii sărace cu un grad scăzut de educație. Două cazuri mai delicate rezolvate în ultima perioadă sunt cele în care s-a intervenit pentru transportarea de urgență la spital a doi băieței a căror stare de sănătate se degrada vizibil. Primul dintre aceștia este un copil suspect de infecție cu HIV, în vârstă de aproape un an si jumătate, care provine dintr-o familie sărmană cu mai mulți copii, aflată de mai mult timp în evidențele fundației.

Micuții sunt crescuți doar de tată, care face față cu greu nevoilor zilnice, după ce soția i-a decedat. Angajații Baylor l-au găsit pe cel mic într-o stare gravă, avusese afecțiuni respiratorii repetate, scăzuse în greutate și după mai multe intervenții s-a reușit transportarea lui de urgență la spital. În prezent copilul este bine, a fost reintegrat în familie și se așteaptă rezultatele analizelor pentru a vedea dacă este seropozitiv și are nevoie de tratament specific. Cel de al doilea caz este al unui băiețel de cinci ani care este seropozitiv și ar fi putut să își piardă viața dacă nu intervenea la timp echipa de la Baylor. În timpul unei vizite a fost găsit foarte palid, anemic, avea și antecedente de tuberculoză, dar membrii familiei nu au conștientizat gravitatea situației.

Copilul a fost dus la spital, iar după ce starea lui de sănătate s-a îmbunătățit a fost dus acasă unde, sub monitorizarea echipei Baylor, continuă tratamentul antiretroviral, specific persoanelor infectate HIV. În concluzie, putem spune că rolul cadrelor medicale și a echipei psihosociale de la Centrul de Excelență HIV este foarte important deoarece membrii familiilor celor infectați HIV nu înțeleg întotdeauna că persoanele seropozitive sunt mai sensibile și mai expuse la boli din cauza imunității scăzute .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii