Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:20 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fundatia Soros Comunicat de presa - 20.02.2010

ro

20 Feb, 2010 07:52 985 Marime text
Fundaţia Soros România salută decizia Ministerului Culturii şi Patrimoniului de a iniţia procedura de includere a patrimoniului localităţii Roşia Montană în lista tentativă a patrimoniului mondial UNESCO.

Decizia Ministerului a fost anunţată de doamna consilier Hegedus Csilla în cadrul dezbaterii „Comunitate, patrimoniu şi dezvoltare durabilă” organizată de Fundaţia Soros România în data de 18 februarie 2010, la Muzeul Țăranului Român.

Dezbaterea, la care au participat peste 80 de persoane, a fost menită să fie un semnal de alarmă public cu privire la felul în care comunitatea şi patrimoniul pot fi afectate de dezvoltarea de proiecte industriale, cum se întâmplă şi în cazul Roşia Montană.

Invitaţii prezenţi (printre care menţionăm reprezentanţi ai unor instituţii publice, înalţi reprezentanţi ai Academiei Române, directori de muzee şi profesori, cercetători şi muzeografi, personalităţi publice şi reprezentaţi ai unor organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul patrimoniului sau a problemelor generate de proiecte industriale) au reliefat importanţa prezervării patrimoniul naţional, parte fundamentală a identităţii noastre naţionale şi universale. În cadrul dezbaterii a fost reprezentat şi punctul de vedere al Roşia Montană Gold Corporation.

Deschisă de domnul Gabriel Petrescu, director executiv al Fundaţiei Soros, şi moderată de Marian Popescu, membru al Consiliului Director al Fundaţiei, dezbaterea de peste 3 ore a fost însoţită pe tot parcursul desfăşurării ei de proiecţii de fotografii cu obiective culturale ale Roşiei

Montane, realizate de Fundaţia Soros România în cadrul programelor desfăşurate în zonă. Fundaţia Soros România va continua să monitorizeze activitatea instituţiilor publice şi să militeze pentru respectarea principiilor transparenţei şi bunei guvernări, condiţii esenţiale şi nenegociabile ale unui stat de drept.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii