Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă un an de parteneriat Baylor-Love Plus, încă un an de grijă pentru sănătatea constănţenilor

ro

17 Dec, 2013 19:37 1108 Marime text
O nouă donație de prezervative Love Plus a sosit la finele lunii noiembrie la sediul Centrului de Excelență Clinică Baylor. Pentru persoanele infectate cu HIV sau cu virusurile hepatitice B şi C, prezervativul este UNICUL mijloc prin care se poate preveni în cuplu transmiterea virusurilor sau suprainfectarea. Aşadar, în absenţa acestor mijloace, viaţa partenerilor de cuplu, a persoanelor infectate devine un joc de ruletă rusească. În situaţia în care doar unul dintre parteneri este infectat, folosirea prezervativului este singura metodă prin care se poate preveni transmiterea virusurilor. Acest fapt este însă la fel de adevărat şi în cazul cuplurilor în care ambii parteneri sunt seropozitivi, pentru că, prin contacte sexuale neprotejate, îşi pot „schimba” între ei diferite tipuri de virusuri, care au dobândit rezistență la unele medicamente antiretrovirale. Cele trei virusuri sunt “ucigaşi tăcuţi”, iar efectele totale asupra organismului sunt mult mai dramatice decât rezultatul final. Suferinţa care însoţeşte evoluţia acestor boli, mai ales în etapele finale, lasă urme adânci în conştiinţa bolnavilor şi mai ales, în sufletul oamenilor ce le stau aproape: membri ai familiei, prieteni, etc.
Love Plus înţelege importanţa prevenirii acestor teribile maladii şi se implică alături de Baylor în educarea și schimbarea mentalității tinerei generații privind prezervativul și beneficiile pe care le oferă utilizarea lui ca metodă de protecție duală - faţă de o sarcină nedorită şi faţă de o infecţie transmisibilă sexual. În acest moment, prezervativele sunt folosite în cadrul a trei proiecte Baylor de anvergură:
- Proiectul de asistență psihosocială a persoanelor cu HIV din Constanța;
- Proiectul de planificare familială adresat cuplurilor în care cel puţin unul dintre parteneri este infectat cu HIV, proiect în cadrul căruia promovam prezervativul ca metoda duală de protecţie;
- Proiectul de testare rapidă, gratuită şi confidenţială pentru depistarea HIV şi a virusurilor hepatitice B şi C;
Aproximativ 2000 de persoane vor beneficia de aceasta donaţie şi, poate cel mai important, un procent semnificativ este reprezentat de tinerii beneficiari ai proiectului de testare, care vor primi gratuit prezervative LOVE PLUS în cadrul consilierii post-testare. Aceştia sunt oameni sănătoşi, membri activi ai comunităţii noastre care vor fi educaţi pentru folosirea prezervativului, atât pentru protecţia împotriva sarcinii, cât şi împotriva celor trei virusuri şi a celorlalte boli cu transmitere sexuală.
Folosirea prezervativului ca mijloc de protecție este recomandată cu insistență de specialiștii Baylor, mai ales că de la începutul anului și până la 1 noiembrie în centrele de testare ale Fundației Baylor de la Constanța și Tulcea, dar și în laboratorul mobil, din cele peste 7500 de persoane testate pentru depistarea HIV și a infecției cu virusurile hepatitice B și C, 19 au fost reactive la infecția cu HIV, 283 la hepatită B și 244 la hepatită C. În multe cazuri calea de transmitere a fost cea sexuală și folosirea unui prezervativ ar fi prevenit toate aceste consecințe.
“Ne dorim ca tinerii să înțeleagă că orice contact sexual neprotejat poate avea cel puțin două consecințe majore în viața lor: o sarcină nedorită și pentru care nu sunt pregătiți emoţional sau financiar și o infecție cu transmitere sexuală, poate chiar una letală așa cum este cazul celor trei virusuri.” - Violeta Cîndea, Medic planificare familială, Fundația Baylor
De aceea la fiecare testare efectuată în cabinetele fundației sau cu laboratorul mobil echipa Baylor oferă tuturor celor care vin să-și verifice starea de sănătate, indiferent de rezultatul testelor, prezervative gratuite furnizate cu generozitate de Love Plus.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii