Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:29 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spre informarea domnului Crin Antonescu - încă un bir pe capul românilor pus de guvernul Ponta

ro

19 Sep, 2013 12:39 1159 Marime text
Guvernul lui Victor Ponta a mai pus un bir pe capul românilor, de parcă cele 21 de taxe şi impozite deja introduse de la începutul acestui an n-ar fi fost de ajuns. Este vorba de contribuţiile la asigurările de sănătate pentru veniturile obţinute din chirii.
Premierul Victor Ponta a minţit în campania electorală şi continuă să mintă până când faptele îl contrazic şi le trece sub tăcere. După ce s-a jurat cu mâna pe inimă şi el, dar şi partenerul său aşa - zis liberal, Crin Antonescu, că nici vorbă de alte taxe şi impozite, Victor Ponta se vede acum încolţit de propria incompetenţă.
Veniturile la buget au scăzut dramatic în primele şase luni ale anului, şomajul este în creştere şi, iată, ne-am pricopsit cu încă o dajdie. Pentru că mulţi clienţi ai USL nu îşi achită obligaţiile faţă de bugetul de stat, guvernul lui Victor Ponta mai bagă o dată mâna în buzunarul românilor, şi nu oricare români, ci aceia care constituie clasa mijlocie, cel mai greu încercată în perioada crizei economice.
Îl informăm pe această cale şi pe Crin Antonescu, plecat în vizite inutile prin ţări străine, că miniştrii săi aşa - zis liberali au aprobat laolaltă cu colegii lor socialişti, în şedinţa de guvern, ordonanţa de urgenţă care mai ia o piele de pe clasa mijlocie. Sperăm ca măcar acum domnul Antonescu să nu se mai plângă iar că n-a ştiut de acest bir şi nici ce au votat miniştrii săi, aşa cum a făcut în cazul proiectului de lege privind exploatarea de aur de la Roşia Montană.
Partidul Mişcarea Populară consideră o greşeală imensă să arunci toată povara incompetenţei guvernului şi corupţiei clientelei în spatele celor care oricum duc greul economiei din România. În timp de criză, clasa mijlocie trebuie protejată şi încurajată să investească, nu să îşi ascundă veniturile de statul lacom şi cleptoman, aşa cum, foarte probabil, se va întâmpla şi cu veniturile din chirii.
Partidul Mişcarea Populară cere parlamentarilor PNL să îşi exprime deschis opoziţia faţă de acest nou bir şi să respingă cu prima ocazie ordonanţa de urgenţă a guvernului, pentru a dovedi că nu îşi trădează electoratul tradiţional.
 
 
Eugen Tomac
Preşedinte Partidul Mişcarea Populară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii