Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BULETIN INFORMATIV 06.05.2015

ro

06 May, 2015 10:11 873 Marime text
În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
 
Sute de mii de articole susceptibile a fi contrafăcute, evaluate la aproximativ 4.000.000 lei, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea
 
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu poliţişti ai Biroului Poliţiei Transporturi Constanţa Sud şi  lucrători vamali, descoperind în două containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 16.910 articole de îmbrăcăminte, 480.000 baterii electrice şi 86.400 seturi prezervative, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de aproximativ 3.898.000 lei dacă ar fi fost originale.
 
• În data de 04.05.2015, în intervalul orar 14.00 - 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti ai Biroului Poliţiei Transporturi Constanţa Sud şi lucrătorii vamali, au efectuat la rampa existentă în cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului au fost identificate 16.910 articole de îmbrăcăminte (seturi pijama), susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 1.690.000 lei dacă ar fi originale.
• În aceeaşi zi, în intervalul orar 15.00 – 18.00, o altă echipă comună de control a descoperit, într-un alt container sosit în terminalul din Portul Constanţa Sud Agigea pe adresa unei socităţi comerciale din Constanţa, 480.000 de baterii electrice şi 86.400 de cutii cu prezervative, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 2.208.000 lei dacă ar fi originale.
Întreaga cantitate de marfă a fost indisponibilizată de către lucrătorii vamali până la finalizarea cercetărilor şi luarea măsurilor ce se impun.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, un cetăţean vietnamez, cu vârsta de 40 ani şi reşedinţa în Bucureşti, respectiv un cetăţean român de 45 ani, domiciliat în Constanţa şi un cetăţean turc de 51 de ani, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
 
Peste trei kilometri de plase de pescuit confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând trei bărbaţi care desfăşurau activităţi de pescuit în mod ilegal, cu plase tip monofilament şi comercial în lungime totală de 3.140 de metri.

• În data 05.05.2015, în jurul orei 05.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Băneasa au acţionat pe lacul Oltina unde i-au prins în flagrant pe cetăţenii români A. IONUŢ de 32 ani şi D. IONUŢ – MARIUS de 19 ani, care pescuiau dintr-o barcă din fibră de sticlă cu plase interzise de lege.
În urma controlului au fost descoperite 34 de plase tip monofilament şi 34 de plase din fir textil, în lungime totală de 3.060 metri, precum şi cantitatea de 45 kilograme peşte din speciile crap, plătică şi fitofag.
• În aceeaşi zi, în jurul orei 08.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Cernavodă l-au depistat pe malul fluviului Dunărea pe cetăţeanul român S. DANIEL, în vârstă de 26 ani, care pescuia cu două plase din aţă în lungime de 80 de metri.
 În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele de pescuit, precum şi cantitatea de peşte care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale, iar pe bărbaţii în cauză, domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa, îi cerceteată pentru săvârşirea infracţiunilor de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte”, „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie”, „utilizarea de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit tip comercial” şi „deţinerea şi utilizarea plaselor de pescuit tip monofilament”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
 
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
 
Agent-şef adjunct de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii