Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:51 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ Garda de Coastă Constanţa - 23.04.2012

ro

23 Apr, 2012 17:21 1455 Marime text

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ
GARDA DE COASTĂ CONSTANŢA

                                           BULETIN INFORMATIV
23.04.2012
În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 9 infracţiuni astfel:

Unelte de pescuit interzise de lege confiscate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au depistat 9 cetăţeni români asupra cărora s-au descoperit 38 de unelte de pescuit interzise de lege, în lungime de aproximativ 1.500 metri.
Asupra unui braconier a fost descoperită şi cantitatea de 24 kilograme de peşte proaspăt din diferite specii.
Poliţiştii de frontieră au acţionat în intervalul 20-22.04.2012 în zona de competenţă a Gărzii de Coastă, ocazie cu care au despistat 9 cetăţeni români care deţineau unelte de pescuit interzise de lege şi transportau cantităţi de peşte fără documente de provenienţă.
Astfel, pe canalul Central din apropierea localităţii Periprava au fost depistaţi cetăţenii români V.P. de 18 ani, domiciliat în comuna C.A. Rosetti şi G.M. de 46 ani, domiciliat în oraşul Sulina, care deţineau într-o ambarcaţiune 16 setci, în lungime de 520 metri.
Pe malul canalului Magistral din apropierea localităţii Chilia Veche au fost identificaţi P.G. de 71 ani şi P.I. de 52 ani, domiciliaţi în Chilia Veche, care transportau 6 setci în lungime de 170 metri.
 În zona lacului Fortuna a fost prins în flagrant S.I. de 47 ani, domiciliat în localitatea Agighiol care lansase 13 plase monofilament în lungime de 700 metri.
Pe braţul Sfântu Gheorghe a fost verificată o ambarcaţiune tip lotcă în care I.A. de 30 ani, domiciliat în localitatea Mahmudia, deţinea 24 de kilograme de peşte proaspăt de specii diferite, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Pe acelaşi braţ al Dunării a fost depistat şi S.A. de 35 ani, domiciliat în municipiul Constanţa, care pescuia cu două unelte de pescuit tip pripon.
În zona localităţii Hârşova au fost găsiţi B.G. de 62 ani şi C.M. de 38 ani, domiciliaţi în localitatea Vadu Oii, care pescuiau dintr-o barcă tip lotcă cu ajutorul unei plase monofilament în lungime de 80 de metri.
 Uneltele de pescuit în lungime totală de aproximativ 1.500 metri au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte, în valoare de aproximativ 60 de lei a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Pe numele persoanelor în cauză au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „producere, import, comercializare, deţinere sau folosire la pescuit a uneltelor de plasă tip monofilament” şi „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64, lit. j şi m din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Furt de motorină în Portul Constanţa Sud-Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care transporta cu un autoturism 90 de litri de motorină, pe care i-a sustras din vagoanele staţionate  în zona  Portului Constanţa Sud – Agigea.


În data de 21.04.2012, în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au verificat, pe comunicaţia ce face legătura între porţile de acces nr. 8 şi 9 din Portul Constanţa, un autoturism marca Opel Astra, condus de M.F. de 62 ani, domiciliat în municipiul Constanţa.
În urma controlului au fost descoperite în interiorul autoturismului 3 recipiente de plastic care conţineau o substanţă lichidă cu miros de produs petrolier.
După efectuarea verificărilor s-a constatat că substanţa lichidă este motorină, cantitatea totală depistată fiind de 90 de litri.
Cel în cauză a declarat că a sustras motorina de la vagoanele staţionate în zona Portului Constanţa Sud – Agigea.
Pe numele şoferului a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 209, alin.1 din Codul Penal.

Marfă cu acte nereale, descoperită la Agigea

O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China, referitor la introducerea în ţără a unor bunuri cu acte nereale.
În data de 20.04.2012, în jurul orei 17.00, a fost verificat un container sosit pentru o societate cu sediul în municipiul Bistriţa care era încărcat cu mărfuri diverse, printre care şi 506 de colete care au fost declarate eronat autorităţilor vamale.
Bunurile descoperite, reprezentând accesorii de bucătărie, veioze şi oglinzi cu o valoare de aproximativ 25.000 lei, au fost reţinute de lucrătorii vamali şi lasate în custodia comisionarului vamal.
Pe numele administratorului societăţii comerciale a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire de acte nereale la autoritatea vamală”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 272 din Legea 86/2006.

Infracţiune pe drumurile publice

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul desfăşurării activităţilor de supraveghere şi control în zona de frontieră, au constatat următorul caz  sancţionabil  de O.U.G. 195/2002 republicată.
În zona de competenţă a Grupului de Nave Mangalia a fost verificat în trafic, în data de 22.04.2012, în jurul orei 11.00, un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Cehia şi condus de M.C. de 23 ani, domiciliat în comuna Albeşti din judeţul Constanţa.


În urma verificărilor a rezultat faptul că respectivul autoturism era radiat din circulaţie.
Şoferul este cercetat penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.

P / Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa

Agent principal de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii