Prejudiciu la bugetul de stat in valoare de 3,2 milioane de lei
Prejudiciu la bugetul de stat in valoare de 3,2 milioane de lei
N O T A
SC To Whisper Crys SRL din Eforie Nord, al carui administrator are domiciliul in localitatea Pantelimon, judetul Constanta, a comercializat produse cerealiere in valoare totala de 1.589.750 lei catre o societatea din Constanta.
Intrucat societatea nu functioneaza la sediul social declarat consideram ca nu a inregistrat in contabilitate operatiunea efectuata.
Prejudiciul creat bugetului de stat este in suma totala de 462.418 lei.
Tot comert cu cereale a efectuat si SC Aqua Blu Media Advertising SRL din Constanta, care a vandut unei firme din Oltenita produse in suma de 8.468.737 lei.
De asemenea, in punctul de trecere frontiera Negru Voda s-a prezentat un autocamion ce transporta 23.360 kg otel beton ce avea ca destinatar SC Aqua Blue Media Advertising SRL. Intrucat existau suspiciuni asupra transportului si a functionarii legale a societatii s-a luat masura indisponibilizarii intregii cantitati de otel beton.
Deoarece societatea nu functioneaza la sediul social declarat si nu se poate verifica evidenta financiar – contabila, s-a prezumat ca prejudiciul produs bugetului de stat este in suma totala de 2.731.848 lei.
Pentru cele doua societati comerciale s-au intocmit sesizari penale.
La sfarsitul saptamanii trecute – vineri si sambata – in urma controalelor efectuate de comisarii Garzii Financiare sectia Constanta, au fost aplicate noua amenzi in cuantum de 8.000 lei fiecare si tot atatea suspendari pentru neutilizarea aparatului de marcat electronic fiscal.
Totodata, impreuna cu ofiteri din cadrul Biroului de Combatere a Criminalitatii Organizate, sambata noaptea au fost verificate patru magazine care comercializau plante etnobotanice , ocazie cu care s-au aplicat amenzi in valoare totala 20.000 lei si s-a dispus suspendarea activitatii punctelor de lucru pentru doua dintre societatile verificate.
COMISAR SEF SECTIE
Cristian Radu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp