Furt de ornamente de pe stâlpii de la Prefectură
Furt de ornamente de pe stâlpii de la PrefecturăFurt de ornamente de pe stâlpii de la Prefectură
Miercuri, 02 martie a.c., în jurul orei 04.45, echipajul de intervenţie din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” Constanţa, care a executat misiunea de patrulare în zone de interes operativ, în zona Prefecturii Constanţa, a depistat o persoană ce a sustras mai multe ornamente de pe suporţii metalici din apropierea băncilor de pe aleile parcului aflat în zona Prefecturii Constanţa.
B. DANIEL de 38 de ani din Constanţa se face vinovat de comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art 208 C.P., constând în aceea că la data şi ora menţionate, aflandu-se la intersecţia B-dul Ferdinand cu str. Mircea cel Bătrân, a fost oprit şi legitimat, găsindu-se asupra sa două scrumiere din fontă, pe care le sustrăsese de pe suporţii metalici din apropierea băncilor de pe aleile parcului aflat în zona Prefecturii Constanţa. Cele două scrumiere au fost predate pe bază de proces verbal agentului de pază ce execută serviciul în parcul mai sus amintit.
În cauză au fost întocmite actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, dosarul întocmit fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE
Lt. CODRIN POPOIU
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp