Gruparea de Jandarmi Mobila Tomis - Vineri, 05 Noiembrie 2010
Gruparea de Jandarmi Mobila Tomis - Vineri, 05 Noiembrie 2010Vineri , 05 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS", aflaţi în serviciul de patrulare în zona Brick au fost sesizaţi de către vanzătoarea unui magazin alimentar de faptul că din magazin a fost sustrasă suma de 1422 lei si cateva bonuri valorice.
Trecand la verificarea în zonă, acestia au reusit să identifice o persoană care corespundea semnalmentelor si asupra căreia a fost gasită suma de bani mai sus menţionată. Fiind intrebată ce are de declarat, M. Parnica de 29 ani din Harsova, a susţinut că a profitat de neatenţia vanzătoarei si a sustras banii dintr-o cutie aflată sub tejgheia după care a iesit pe usă. În timp ce se îndepărta de magazin a fost oprită de un echipaj de jandarmi.
Întreaga sumă de bani a fost predată pe bază de proces-verbal părtii păgubită.
În cauză au fost întocmite actele procedurale premergătoare urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE
Lt.
CODRIN POPOIU
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp