Infractiuni de week-end la Vama Veche
Infractiuni de week-end la Vama Veche
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
J A N D A R M E R I A R O M Â N Ă
Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa
Relaţii Publice
B-dul. I.C. Brătianu Nr. 246 ; Tel. : 0241.623435, Fax : 0241.545948
www.jandarmeriamobilatomis.ro
e-mail: grupareadejandarmimobilatomis@yahoo.com
BULETIN INFORMATIV
Constanţa, 07.06.2009
Infracţiuni de week-end la Vama Veche
Turbulent calmat de jandarmi
Duminică, 7 iunie a.c., în jurul orelor 01.20, un tânăr de 25 de ani, din Curtea de Argeş, aflat în mod vădit sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat cu un recipient din plastic în autospeciala Jandarmeriei, aflată în serviciul de patrulare în localitatea Vama Veche şi a proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa jandarmilor aflaţi în serviciu şi instituţiei din care fac parte.
La solicitarea jandarmilor de a se legitima, MIHAI - TUDOR I. a refuzat şi a devenit violent, motiv pentru care, a fost aplicată măsura legală a imobilizării şi conducerii acestuia la sediul Biroului de Polţie 2 Mai, în vederea identificării şi aplicării măsurilor legale.
Pentru atitudinea sa, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 lei.
Link imagini video:
http://s4.transfer.ro/storage/Scandalagiu_Vama_Veche_1-7697f.rar
http://s4.transfer.ro/storage/Scandalagiu_Vama_Veche_2-effa5.rar
Furt din auto
Duminică, 7 iunie a.c., în jurul orelor 04.00, o echipă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “TOMIS”, aflată în serviciul de patrulare în zona turistică Vama Veche, a depistat patru tineri care sustrăseseră un rucsac conţinând bunuri personale, din portbagajul unui autoturism.
După ce au sustras bunurile, cei patru tineri au încercat să părăsească zona cu un autoturism Dacia, fiind urmăriţi, somaţi şi interceptaţi de jandarmi.
Cei patru au fost conduşi la sediul Biroului de Poliţie 2 Mai, unde au fost identificaţi ca fiind PETRE V. de 24 ani, IONUŢ T. de 20 ani, SILVIU A. de 19 ani şi BOGDAN D. 22 ani, toţi din Constanţa.
Nu mică a fost surpriza păgubaşilor când au fost chemaţi la sediul Poliţiei, dis de dimineaţă, pentru a li se adduce la cunoştinţă că au fost prădaţi şi pentru a-şi recunoaşte şi recupera bunurile furate.
În cauză, au fost întocmite actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliţiei Limanu.
OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE
Lt.col.
SORIN MUSTĂŢEA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp