Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:53 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii au surprins în Constanţa, un tînăr care dorea să vîndă 15 plicuri care conţineau substanţe psihotrope

ro

06 Mar, 2014 17:15 851 Marime text
Miercuri, 05 martie a.c., ora 20.30, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Constanţa, zona „C.E.T.”, a observat o persoană care oferea spre vânzare, plicuri care conţineau o substanţă de culoare verde. La vederea militarilor a început să se agite şi a mărit pasul. A fost somat, s-a oprit şi i s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţinea.
 
Asupra lui E.C., de 18 ani, jandarmii au găsit în buzunarele de la haină, 15 plicuri cu fragmente vegetale de culoare verde.
 
A declarat iniţial că şi-a „achiziţionat marfa” pentru consumul personal, dar a fost imediat contrazis de o persoană care a vrut să prindă „oferta promoţională”.
 
Plicurile găsite asupra tânărului au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
 
Pentru siguranţa cetăţenilor, Jandarmeria Română recomandă ca, în situaţia în care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.
 
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii