Ordine publica pe litoral
Ordine publica pe litoral
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
J A N D A R M E R I A R O M Â N Ă
Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa
Relaţii Publice
B-dul. I.C. Brătianu Nr. 246 ; Tel. : 0241.623435, Fax : 0241.545948
www.jandarmeriamobilatomis.ro
e-mail: grupareadejandarmimobilatomis@yahoo.com
BULETIN INFORMATIV
Constanţa, 16.08.2010
Ordine publică pe litoral
În perioada 13 august –16 august a.c., efectivele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice în cooperare cu Poliţia, pe litoral, au aplicat 36 sancţiuni contravenţionale, din care 8 avertismente scrise şi 28 amenzi, în valoare totală de 14.200 lei.
A fost constatată o infracţiune, cu un autor, 18 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei pentru stabilirea identităţii sau verificări.
Contravenţiile constatate se referă în general la tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice neamenajate, comerţul ambulant pe plajă sau în zona plajei, fără respectarea prevederilor legale, etc..
Comerţ cu produse contrafăcute
Vineri, 13 august a.c., în jurul orei 12.00, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „TOMIS”, aflaţi în serviciul de patrulare în staţiunea Costineşti, au descoperit o persoană care oferea spre comercializare o cameră video .
Trecând la verificarea documentelor, s-a descoperit că produsul ce purta marcajul specific unei mărci celebre, nu era însoţit de acte de provenienţă, fapt pentru care s-a luat măsura ridicării în vederea confiscării a bunului şi conducerea persoanei la sediul Poliţiei.
P. LAURENŢIU PAUL, de 26 de ani, din comuna BORĂNEŞTI jud. IALOMIŢA a declarat că a luat camera video de la un prieten pentru a o vinde.
Acestuia i-au fost întocmite actele premergătoare necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută şi pedepsită de art.83, lit.b din Legea 84/1998, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în vederea continuării cercetărilor.
Accesând site-ul www.infolitoral.mai.gov.ro puteţi afla mai multe informaţii pentru o vacanţă sigură.
OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE
Lt. CODRIN POPOIU
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp