Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:52 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Completarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

ro

05 May, 2017 17:00 1860 Marime text
Normele metodologice de aplicare a legislației din domeniul pensiilor au fost completate astăzi, printr-o Hotărâre, astfel încât să se asigure aplicarea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la pensionarii sistemului public de pensii,  care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/sau condiții speciale de muncă.

Potrivit Hotărârii de Guvern adoptate astăzi, se stabilește stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiilor, astfel încât persoanele care au lucrat în condiții identice să beneficieze la determinarea punctajului mediu anual de stagii de cotizare identice.

Este vorba despre pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, și care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale.

Potrivit art. 1691 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările aduse prin Legea nr. 192/2015, aceste persoane beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;
cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.De această majorare beneficiază doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și pentru care, la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, conform legii, a fost utilizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel utilizat pentru  restul pensionarilor. Din acest motiv, conform prevederilor legale în vigoare la acel moment, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale pentru perioadele de activitate încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, după data de 1 aprilie 2001.

Actele normative anterioare care au prevăzut astfel de majorări, au fost: OUG nr.100/2008, Legea nr. 218/2008, art. 78^2 din Legea nr. 19/2000.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 1691 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 192/2015, Guvernul a completat, prin Hotărârea adoptată astăzi, normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011.
De asemenea, având în vedere că recalcularea acestor categorii de pensii se realizează, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, actul normativ adoptat astăzi stabilește etapele de plată a drepturilor de pensie recalculate.

Recalcularea drepturilor de pensie conform art. 1691 din Legea nr. 263/2010 se realizează, din oficiu, iar drepturile de pensie recalculate se plătesc în etape, astfel:

În luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;
În luna decembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv. 

Drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2016, conform legii.
În situaţia în care, în urma recalculării, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii