Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:30 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Completări ale legilor administrației publice locale și finanțelor publice locale

ro

27 May, 2015 18:04 1917 Marime text
Prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului a fost modificată și completată Legea administrației publice locale, instituindu-se un mecanism temporar care să asigure gestionarea intereselor comunităților locale în situațiile de “vid de putere”, apărute ca urmare a dizolvării autorității deliberative și imposibilității concomitente de exercitare a atribuțiilor de către autoritatea executivă.

O astfel de situație concretă este în Municipiul Rădăuți, unde mandatul de primar a fost suspendat până la încetarea arestării preventive (și, ulterior, a arestării la domiciliu), Consiliul Local a fost dizolvat prin hotărâre judecătorească (nemaiavând, astfel, nici viceprimar), iar funcția publică de secretar al municipiului este vacantă. Prefectul județului Suceava a semnalat la nivelul Guvernului această situație, precum și dificultățile de funcționare ce derivă din “vidul de putere”; concret, la nivelul municipiului, nu pot fi plătite salariile din învățământ, sănătate, administrație publică locală, siguranță publică, nu pot fi onorate unele angajamente ale municipalității.

În acest context, Guvernul a stabilit, printr-o Ordonanță de Urgență, că, în situația excepțională în care primarul se află în imposibilitatea exercității atribuțiilor, iar funcția de secretar al unității administrativ-teritoriale este vacantă, prefectul numește, prin ordin, o persoană, prin detașare, în condițiile Legii funcționarilor publici, care să exercite atribuțiile de secretar al localității respective. Prefectul face această numire la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Persoana astfel numită va rezolva problemele curente ale comunei, orașului sau municipiului și va îndeplini funcția de ordonator principal de credite pentru activități curente până la ocuparea funcției publice de conducere de secretar, conform legislației privind funcția publică și funcționarii publici. Persoana desemnată temporar trebuie să îndeplinească condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor. Totodată, prefectul trebuie să solicite cu celeritate Agenției Naționale a Funcționarilor Publici organizarea concursului pentru ocuparea funcției de conducere de secretar al comunei, orașului sau municipiului.
Un mecanism temporar similar este instituit de actul normativ și în situațiile în care președintele consiliului județean se află în imposibilitatea exercitării funcției, iar funcția de secretar al județului este vacantă. Și în aceste situații, prefectul numește, prin ordin, o persoană care să exercite temporar, prin detașare, atribuțiile de secretar al județului, pentru a rezolva problemele curente, până la ocuparea funcției publice, în condițiile legii. Numirea se face potrivit acelorași proceduri urmate și în cazul numirii temporare a secretarului comunei, orașului, municipiului.

Cele două numiri temporare, în situațiile excepționale prevăzute, vor fi făcute de prefect din două considerente:
  • prefectul este cel informat oficial în legătură cu situația juridică a primarului și a Consiliului Local și el știe când aceștia nu-și mai pot exercita atribuțiile;
  • până în anul 2005, prefectul numea în funcție, prin ordin, secretarul unităților administrativ-teritoriale, în urma promovării concursului.
O altă prevedere a Ordonanței de Urgență aduce unele completări articolului 39 din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006. Astfel, în cazul în care consiliile locale sau județene sunt dizolvate sau în curs de dizolvare, primarii și președinții consiliilor județene pot aplica, în anul financiar în curs, ultimul buget aprobat, actualizat cu sumele repartizate, în anul curent, de la bugetul de stat sau alte bugete, cu încadrarea cheltuielilor în limita lunară de 1/12 din totalul acestui buget. Această completare a legii a fost făcută în condițiile în care o serie de unități administrativ-teritoriale se confruntă cu situația în care bugetul local pe anul 2015 nu a fost aprobat de către autoritățile deliberative (consilii locale, județene) din cauza faptului că acestea au fost dizolvate, iar autoritățile executive nu pot finanța cheltuielile.
 
Biroul de presă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii