Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:19 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Guvernul României Guvernul acordă sprijin umanitar pentru Republica Serbia

ro

07 Oct, 2015 14:30 928 Marime text
Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o Hotărâre, acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Republica Serbia. Această măsură vine în urma cererii de asistență formulate de către autoritățile sârbe către Comisia Europeană pentru Ajutor Umanitar și Protecție Civilă (European Commission - Humanitarian Aid and Civil Protection – ECHO), în contextul actual al problemei migranților.
Ajutorul umanitar, în valoare totală de 988,9 mii lei, se acordă în sprijinul populației refugiate și pentru gestionarea situației de criză din domeniul imigrației și constă în următoarele produse:
câte 500 de paturi pliante și saltele;
câte 1000 de pături și fețe de pernă;
2000 de cearșafuri;
2500 de saci de dormit.Acest ajutor va fi asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne – Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, fiind preluat de la unitățile teritoriale de către reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și predat la destinație reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe.
Autoritățile române, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, întreprind demersurile necesare pentru rambursarea procentuală de către Comisia Europeană a cheltuielilor de transport extern efectuate de România în vederea îndeplinirii acțiunii umanitare. Aceste cheltuieli nu depășesc suma de 22 mii lei.
 
 
Biroul de presă 
    
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii