Comunicat de presa ref HG privind faptele inscrise in cazierul fiscal

23 Dec, 2015 18:49
ZIUA de Constanta
2341
Marime text
Crește numărul faptelor înscrise în cazierul fiscal
În cazierul fiscal al contribuabililor vor putea fi înscrise informații despre 318 fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale și de cele care privesc disciplina financiară, stabilește o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern. 82 dintre aceste fapte reprezintă infracţiuni şi 236 sunt contravenţii.
Numărul faptelor care se vor înscrie în cazierul fiscal potrivit noii legislații, este de aproape trei ori mai mare decât în prezent, când sunt prevăzute 117 fapte, potrivit Hotărârii Guvernului nr.31/2003. Modificarea este făcută în contextul intensificării eforturilor naţionale şi internaţionale privind combaterea evaziunii fiscale şi al îmbunătăţirii comportamentului fiscal al contribuabililor. Această schimbare va permite orientarea activităţilor specifice de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale către contribuabilii cu risc fiscal ridicat, respectiv către cei în al căror cazier fiscal figurează încălcări flagrante ale legislaţiei fiscale, contabile şi vamale şi a disciplinei financiare dar şi păstrarea unui istoric al faptelor contribuabililor ca mijloc de verificare a comportamentului fiscal.
Practic, vor fi introduse unele fapte noi față de cele care se regăsesc în prezent, a căror săvârșire reflectă un comportament fiscal inadecvat, dar vor fi, în același timp, și eliminate o serie de fapte, întrucât actele normative sau unele articole din actele normative care prevedeau și sancționau faptele au fost abrogate între timp. Modificările aduse de actul normativ adoptat astăzi de Guvern sunt corelate cu prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Noile reglementări redefinesc faptele pentru care vor fi înscrise informații în cazierul fiscal, în concordanță cu Ordonanţa Guvernului 39/2015 privind cazierul fiscal.
Printre faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal vor fi introduse și unele fapte prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare. Dintre situațiile care vor aduce cu sine introducerea acestor informații în cazierul fiscal se numără „omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri”. Un alt exemplu de faptă nou inclusă constă în neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului (...) se va sancționa cu amendă ce pornește de la 3.500 lei și poate ajunge la 27.500 de lei, în funcție de tipul contravenției.
Din categoria faptelor care au fost eliminate sunt şi infracţiunile prevăzute în acte normative care odată cu intrarea în vigoare a Legii 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul Penal, au fost modificate, un exemplu în acest sens fiind fapta “fapta persoanei care, cu rea-credinţă, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului”, prevăzută la art. 48 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, articol care a fost abrogat.
Informații suplimentare:
Conform <http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_41279/Cazierul-fiscal-modificat-substantial-de-astazi-Care-sunt-noutatile.html> Ordonanţei Guvernului nr.39/2015 privind cazierul fiscal, intrată în vigoare pe 3 septembrie 2015, cazierul fiscal reprezintă un mijloc de evidență și urmărire a respectării disciplinei fiscale, contabile și financiare de către contribuabili, în care se ține evidența persoanelor fizice, juridice și a entităților fără personalitate juridică care au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale și de cele care privesc disciplina financiară.
Conform prevederilor legale, prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situații:
* la înființarea societăților comerciale, a societăților cooperative și a cooperativelor agricole, de către asociați, acționari și reprezentanții legali desemnați;
* la solicitarea înscrierii asociațiilor și fundațiilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor de către asociații sau membrii fondatori ai acestora;
* la autorizarea exercitării unei activități independente de către solicitanți;
* la cesiunea părților sociale sau a acțiunilor de către noii asociați sau acționari;
* la numirea de noi reprezentanți legali, precum și la cooptarea de noi asociați sau acționari cu prilejul efectuării majorării de capital social.
* în cazul cooptării unor noi membri în asociații și fundații, atunci când aceștia dobândesc și calitatea de reprezentanți legali.
Eliberarea cazierului fiscal se poate face de către orice organ fiscal competent în eliberarea certificatului de cazier fiscal, indiferent de domiciliul contribuabilului, măsură care are în vedere creşterea gradului de accesibilitate al serviciilor oferite de A.N.A.F.
Sunt exceptate de la înscrierea în cazierul fiscal faptele sancţionate contravenţional cu avertisment precum şi faptul că legislaţia în materie oferă posibilitatea radierii rapide a faptelor în cazul plăţii la buget a obligaţiilor fiscale corespunzătoare faptei înscrise.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii