Guvernul simplifică procedurile de fuziune sau divizare a societăţilor comerciale
Guvernul simplifică procedurile de fuziune sau divizare a societăţilor comercialeGuvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Actul normativ preia o serie de directive europene pentru care România se afla în risc de procedură de infringement, aducând proceduri simplificate legate de mediul în care acţionează societăţile comerciale, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Astfel, sunt reduse, în anumite condiţii, obligaţiile de raportare către acţionari şi asociaţi, în cadrul operaţiunilor de fuziune/divizare, sunt simplificate formalităţile de informare a acţionarilor, precum şi formalităţile de publicitate legate de constituirea şi modificarea actelor constitutive şi se propune folosirea paginii proprii de internet a societăţii, în locul publicităţii prin Monitorul Oficial.
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp