Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informare de presă Palatul Victoria iluminat în albastru pentru a marca 70 de ani de existenţă a ONU

ro

23 Oct, 2015 14:19 1262 Marime text
În contextul sărbătoririi pe data de 24 octombrie a 70 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Guvernul României a decis participarea ţării noastre la campania „Turn the World Blue”. În cadrul campaniei, monumente sau clădiri oficiale din întreaga lume vor fi iluminate în culoare albastră, pentru a celebra cele şapte decenii de la adoptarea Cartei Naţiunilor Unite, alături de realizările organizaţiei în promovarea păcii şi securităţii globale.
 
Palatul Victoria se înscrie într-o galerie amplă de obiective artistice care vor lua parte la campanie, precum clădirea Operei din Sidney, Marile Piramide de la Gizeh, Statuia lui Iisus Christos de la Rio de Janeiro, Empire State Building din New York, Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg, Turnul Înclinat din Pisa sau Westminster Hall din Marea Britanie.
 
Cu ocazia festivităţilor, Guvernul României doreşte să sublinieze încă o dată ataşamentul ţării noastre faţă de obiectivele Cartei ONU şi încrederea în necesitatea construirii unui viitor comun, bazat pe toleranţă şi solidaritate.
 
 
                                                                   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii