Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:33 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informare de presă privind vizita prim-ministrului Guvernului României în Republica Azerbaijan

ro

27 Jun, 2013 12:41 907 Marime text
Astăzi, 27 iunie, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta, se află într-o vizită oficială în Republica Azerbaijan, fiind vorba de prima astfel de vizită a unui premier român în ţara din Regiunea Caucazului, de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, în 1992.

Azerbaijan este singura ţara din spaţiul CSI cu care România are relaţii la nivel de Parteneriat strategic.
România este interesată de implementarea concretă a masurilor incluse în Planul de Acţiune subsumat Parteneriatului Strategic. Domeniile pe care le prevede acesta sunt dialogul politic, cooperarea economică şi investiţiile reciproce, cooperarea în domeniul energetic, cooperarea în domeniul securităţii, cooperarea în cadrul multilateral, cooperarea în domeniul culturii, dar şi în alte domenii.
În această dimineaţă, prim-ministrul Victor Ponta s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Azerbaijan, domnul Ilham Aliyev. În cadrul întâlnirii dintre cei doi oficiali, a fost adusă în discuţie situaţia investiţiilor azere în România, preşedintele Republicii Azerbaijan manifestând un interes deosebit pentru cele ale SOCAR şi SOFAR. De asemenea, Ilham Aliyev a vorbit şi despre interesul părţii azere pentru investiţii în domeniul bancar.
Totodată, în cadrul dialogului a fost reconfirmată importanţa proiectului AGRI, precum si susţinerea concreta a celor doua state pentru acest proiect, cele două parţi stabilind ca în perioada următoare să aibă loc la Baku o întâlnire a miniştrilor energiei din cele patru state implicate în proiect, pentru a pregăti detaliile legate de avansul concret al acestuia.

Preşedintele azer şi-a exprimat speranţa implicării directe şi susţinute a primului-ministru al Guvernului României în proiectele bilaterale.
Victor Ponta a avut şi o întâlnire cu prim-vicepremierul azer, Yagub Eyyubov. În cadrul întrevederii, a fost reconfirmat interesul părţii azere pentru investiţiile SOCAR, dar şi pentru proiectul AGRI. A fost, de asemenea, confirmată, pentru această toamnă, vizita ministrului azer al energiei la Bucureşti, care va fi însoţit de conducerea SOCAR. De asemenea, cele doua părţi au convenit ca in perioada imediat următoare să înceapă sa lucreze la concretizarea proiectului Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică.

Vicepreşedintele SOCAR, prezent la întâlnirea dintre cei doi oficiali, a confirmat şi el interesul companiei de a creşte investiţiile în România, urmând ca detaliile privind acest lucru să fie discutate în viitorul apropiat. O zonă care ar putea fi vizată de SOCAR este cea a industriei petrochimice.

Turneul asiatic al prim-ministrului Victor Ponta va continua cu vizita acestuia în Republica Kazahstan.
            
Biroul de Presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii