Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului Titus Corlăţean cu omologul lituanian, Linas Linkevičius, în contextul participării ministrului de externe lituanian la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române

ro

28 Aug, 2013 18:42 820 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut astăzi, 28 august 2013, o întrevedere cu omologul său Linas Antanas Linkevičius, reprezentantul Președinției Consiliului UE în acest semestru, în contextul participării oficialului lituanian la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, care se desfăşoară la Bucureşti în perioada 27-29 august 2013.
Cei doi miniștri au evidenţiat relaţiile excelente dintre România şi Republica Lituania, exprimându-și satisfacţia faţă de ritmul susţinut al dialogului bilateral. Ambii demnitari au salutat consistența și ritmul intensificat al contactelor la nivel înalt dintre cele două ţări, pe parcursul anului 2013. Astfel, calendarul de întrevederi la nivel înalt a fost extrem de dinamic, vizita la Bucureşti a ministrului Linkevičius având loc la doar trei luni de la vizita oficială în Lituania a ministrului român al afacerilor externe (29 mai 2013) şi precedând vizita de lucru a primului-ministru român, Victor Ponta, la Vilnius, în luna septembrie 2013.
Agenda discuţiilor dintre şefii diplomaţiilor celor două ţări a fost axată pe teme de interes bilateral, european şi internaţional. S-a constatat cu satisfacţie convergenţa poziţiilor şi intereselor celor două ţări faţă de temele abordate, în special în ceea ce priveşte importanţa obținerii unor rezultate ambițioase în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din toamna acestui an, în special în ceea ce privește Republica Moldova .
Şeful diplomaţiei române a exprimat sprijinul României pentru priorităţile Preşedinţiei lituaniene a Consiliului UE (semestrul al II-lea 2013). De asemenea, ministrul român al afacerilor externe a subliniat importanţa pe care ţara noastră o acordă susţinerii în continuare, de către Lituania, a obiectivului României de a adera la Spaţiul Schengen.
Ministrul român al afacerilor externe a subliniat importanţa pe care România o acordă Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, în context reiterând invitaţia pentru ministrul lituanian de a participa la reuniunea miniştrilor de externe din marja Forumului Anual organizat la 28-29 octombrie 2013 la Bucureşti. A fost convenită consolidarea schimbului de bune practici între Strategia Dunării și cea a Mării Baltice, dată fiind valoarea acestor noi mecanisme de cooperare europeană pentru creșterea coeziunii și prosperității în Uniunea Europeană.
În contextul schimbului de opinii privind extinderea UE, a fost subliniată oportunitatea oferită de deţinerea PRES UE de Lituania şi a PiE SEECP de România pentru avansarea procesului de integrare europeană a Europei de Sud-Est.
Totodată, cei doi miniştri au evaluat situația din zonele internaţionale de criză, cu accent pe Siria.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii