Mesajul premierului Marcel Ciolacu adresat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
Mesajul premierului Marcel Ciolacu adresat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
01 Oct, 2023 11:10
ZIUA de Constanta
635
Marime text
”Astăzi îi sărbătorim pe cei din generațiile ajunse la vârsta senectuții, oameni pe care îi respectăm pentru înțelepciunea și experiența lor de viață, de la care fiecare dintre noi are de învățat. Legătura între generații este foarte importantă în orice societate, iar în tradiția poporului român a existat întotdeauna respectul pentru persoanele vârstnice.
Personal, prețuiesc această tradiție și îmi doresc ca ea să fie continuată multe generații de acum înainte. Din poziția de prim-ministru îmi revine o responsabilitate în plus față de această categorie socială, a persoanelor vârstnice, pentru protejarea lor în fața provocărilor actuale, cărora cu toții încercăm să le facem față.
Susținem economia și investițiile în România, însă avem în vedere la nivelul Guvernului și măsuri sociale orientate ori de câte ori este nevoie către nevoile persoanelor de vârsta a treia. Vrem ca pensia să reflecte corect contribuția de o viață a fiecărui român. Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm și să o aplicăm de anul viitor, și care să elimine inechitățile existente la ora actuală în ceea ce privește sistemul de pensii. Măsurile cu care venim vrem să asigure acel echilibru social de care românii ajunși la vârsta de pensie au nevoie, iar pensiile pe care le încasează să nu se transforme în venituri de subzistență, ci să le asigure un trai decent. Pentru că respectul pentru generațiile de vârstnici înseamnă să-i protejăm și pe cei rămași singuri, ne vom asigura că interesele lor vor fi apărate și că beneficiază de îngrijirea de care au nevoie în cele mai bune condiții.
Grija față de persoanele în vârstă este măsura respectului față de părinții, bunicii și toți înaintașii noștri.
La mulți ani și sănătate, seniorilor României!”
Marcel Ciolacu
Prim-Ministru al României
Prim-Ministru al României
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii