Precizare
PrecizarePrecizare
Ca urmare a unor informaţii publicate şi difuzate de mass-media cu privire la decizia de numire a consilierului Darius Pintilie în comisia interministerială care decide modul de repartizare a bunurilor confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului, Biroul de presă al Guvernului este abilitat să facă următoarele precizări:
Membrii Comisiei interministeriale pentru repartizarea bunurilor prevăzute la art.9 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, nu sunt remuneraţi pentru activitatea desfăşurată în această comisie.
Potrivit Ordonanţa Guvernului nr.14/2007, adoptată de Guvernul condus de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, din această comisie fac parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Secretariatului General al Guvernului şi Aparatului Propriu de lucru al Primului –ministru. În prezent, comisia are 9 membri, numărul fiind majorat cu un membru pentru a se evita situaţiile de paritate la vot.
Comisia interministerială decide repartizarea unor bunuri transmise cu titlu gratuit ministerelor, autorităţi publice locale şi centrale, instituţii de cult şi Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România pe baza prevederilor stabilite în art.9 din OG 14/2007, a solicitărilor primite din partea acestor instituţii, precum şi având în vedere normativele de dotare ale acestora.
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp