Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
06:40 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România va fi parte la noi prevederi ale Consiliului Europei privind prevenirea terorismului

ro

06 May, 2015 14:09 893 Marime text
Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, negocierea Protocolului Adițional la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005.

Proiectul Protocolului Adițional are în vedere, în principal, incriminarea următoarelor fapte:
*  Participarea într-o asociere sau grup în scopuri teroriste;
*  Primirea de pregătire pentru terorism;
*  Deplasarea în străinătate în scopuri teroriste;
*  Finanțarea deplasării în străinătate în scopuri teroriste;
*  Organizarea sau facilitarea în orice alt mod a deplasării în străinătate în scopuri teroriste.

Faptele menționate sunt considerate de o gravitate deosebită, cu potențial să conducă la săvârșirea unor acte teroriste prevăzute de Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului. Includerea și definirea acestora în proiectul de Protocol Adițional au avut la bază atât Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr. 2178 (2014) privind amenințările la adresa păcii și securității cauzate de extremismul violent și combaterea fenomenului luptătorilor teroriști străini, cât și evaluările precedente realizate de Grupul Statelor Părți la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului.

Proiectul Protocolului Adițional conține, de asemenea, prevederi menite să ofere garanții că prin aplicarea dispozițiilor prin care sunt incriminate faptele menționate mai sus, vor fi respectate obligațiile din domeniul drepturilor omului, în special libera circulație, libertatea de expresie, libertatea de asociere și libertatea religioasă, astfel cum rezultă din tratatele internaționale relevante în domeniul drepturilor omului.

Potrivit calendarului avut în vedere de reprezentanții Consiliului Europei,  proiectul de Protocol Adițional va fi transmis Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, în vederea adoptării sale cu prilejul sesiunii ministeriale din 19 mai 2015, dată la care va fi deschis spre semnare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii