Un nou nivel al accizei totale pentru ţigarete
Un nou nivel al accizei totale pentru ţigareteGuvernul a stabilit, în şedinţa de astăzi, printr-o Hotărâre, structura accizei totale pentru ţigarete, prin aprobarea unui nou nivel al accizei specifice aferentă perioadei 1 iulie 2012-30 iunie 2013.
Astfel, începând cu 1 iulie 2012, acciza specifică (parte a accizei totale) va fi de 58,18 euro pentru 1.000 de ţigarete, ceea ce va determina un nivel al accizei totale de 79,19 euro/1.000 de ţigarete.
Potrivit Codului Fiscal, acciza specifică se determină anual pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul.
Informaţii de background:
Acciza totală reprezintă suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem aplicată asupra preţului de vânzare cu amănuntul declarat.
Potrivit reglementărilor în vigoare, ori de câte ori intervine o modificare a accizei totale exprimate în euro/1.000 de ţigarete, structura acesteia în acciza specifică şi acciza procentuală se stabileşte prin Hotărâre de Guvern.
Nivelul accizei totale pentru ţigarete în perioada 1 ianuarie 2011-30 iunie 2012 inclusiv este de 76,6 euro/1.000 de ţigarete.
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp